Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Liber la parcul industrial de 40 ha din Fărcașa

Primul parc industrial din Maramureș prinde contur, după ce în ședința Consiliului Județean (CJ) o suprafață de 20 ha a fost trecută din domeniul public al comunei Fărcașa în domeniul public al CJ, în vederea realizării acestui obiectiv.

“Fărcașa a fost prima comunitate care a răspuns favorabil cererii noastre privind un teren pe care să putem dezvolta un parc industrial în județul nostru. Avem la dispoziție, în prezent, o suprafață de 20 ha, cu posibilitate de suplimentare cu până la 40 de hectare, dacă va fi cazul.

Pe această suprafață, Primăria Fărcașa a realizat deja studiul de fezabilitate, astfel încât noi vom prelua suprafața de teren, studiul de fezabilitate și urmează să identificăm soluțiile de finanțare pentru înființarea parcului industrial.

În paralel, am finalizat documentațiile necesare în ceea ce privește înființarea companiei județene Parcuri Industriale Maramureș (PIM), aceasta fiind deja operațională de două săptămâni, și am început discuții cu potențiali investitori pe care am putea să-i aducem în acest prim parc industrial.

Dorința noastră este să mai construim un parc industrial în zona Aeroportului Internațional Maramureș. Discutăm cu Primăria Tăuții-Măgherăuș cu privire la situația juridică a terenului și modalitatea prin care putem să îl transferăm în domeniul public al județului și mai apoi în administrarea PIM”, a precizat președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Peste 650 de km de drumuri județene vor fi modernizate în județul Arad

Articolul următor

TB 100: Dürkopp Adler România, start bun în 2021    

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share