Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Comuna Dudeștii Vechi din Timiș va avea sistem de încălzire cu apă geotermală în valoare de șase milioane de euro

Comuna timișeană Dudeștii Vechi va avea unul dintre cele mai ”eco” sisteme de încălzire al instituțiilor publice, odată cu finalizarea unui nou sistem care va extrage apa geotermală de la aproape doi kilometri adâncime. Cu ajutorul acestui foraj se va putea alimenta o centrală termică, care va oferi energia termică necesară. Valoarea proiectului, realizat cu fonduri europene, este apreciată la șase milioane de euro.

Primarul comunei Dudeștii Vechi din Timiș, Bono Cucalan, a semnat contractul de finanțare pentru finanțarea proiectului de realizare a instalației de încălzire cu energie geotermală a instituțiilor publice din localitatea timișeană.

Valoarea proiectului este estimată undeva la 6 milioane de euro, mai precis vorbim despre 29,31 milioane de lei. Investiția presupune realizarea unui foraj de extracție a apei calde, de la o adâncime de aproximativ 1.6 – 1.8 km, la o temperatură de aproximativ 90 grade Celsius, o instalație de schimb de căldura – prin care se va încălzi apa din circuit, o rețea de transport și distribuție a apei la consumatori și, nu în ultimul rând, un foraj de reinjecție a apei răcite, înapoi în pământ.

Contractul de finanțare a fost semnat electronic, zilele trecute, la Ministerul Fondurilor Europene, de către primarul Bono Cucalan. Urmează să înceapă implementarea, primul pas fiind elaborarea Proiectului Tehnic, urmată de achiziția lucrărilor și a serviciilor, demararea lucrărilor și partea de management și decontare a banilor prin fonduri europene.

”Pentru comuna noastră, acest proiect este foarte important, deoarece, pe de o parte urmărim folosirea acestei resurse regenerabile de energie, renunțând treptat la folosirea combustibililor fosili care sunt poluatori, iar pe de altă parte urmărim ca pe termen mediu să putem furniza încălzirea cu apă geotermală și populației comunei Dudeștii Vechi, și chiar să alimentăm un viitor bazin de înot, încălzit cu apă geotermală, în zona stadionului”, a anunțat Cucalan.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Primăria Timișoara a pus în funcțiune și oficial primul portal de date deschise din România

Articolul următor

Maramureșul se promovează la nivel european

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share