Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Kaufland a încheiat contracte cu 237 de producători de legume-fructe din toată țara

Kaufland România inițiază un nou program agricol în parteneriat cu Cooperativa Țara mea, ce vine în sprijinul producătorilor locali mici de fructe și legume, prin care le garantează acestora siguranța cantităților cultivate și vândute, dar și un profit sigur. Obiectivele principale ale programului sunt consolidarea structurii producătorilor români, dar și colaborarea pe termen lung, cu extinderea capacităților și diversificarea portofoliului de articole.

Produsele micilor fermieri din program sunt certificate internațional pentru calitate și siguranță (Global G.A.P.), respectă standardele de prospețime Kaufland și se vor găsi la raionul de legume-fructe începând chiar din lunile mai-iunie. În sezon, sortimentul de legume și fructe de la raft ajunge până la peste 90% produse românești.

Pentru acest proiect, Kaufland va colabora cu 237 de fermieri și producători mici de pe teritoriul întregii țări, înscriși în Cooperativa Țara mea, și va colecta de la aceștia peste 9.000 de tone de fructe și legume. Programul se desfășoară în sezonul de legume și fructe din România, în perioada mai – octombrie 2021, cu posibilitatea de a fi extins pe termen mai lung.

Cerințe

Toți producătorii implicați în program îndeplinesc următoarele cerințe:

  • Sunt certificați Global G.A.P. sau urmează să obțină certificarea;

  • Au disponibile cantitățile necesare de fructe și legume agreate, ce pot fi planificate în avans;

  • Sunt producători români individuali sau fac parte dintr-o cooperativă;

  • Au capacitate de prelucrare sau ambalare a produselor;

  • Dispun de capacitate de răcire sau pre-răcire a produselor;

  • Au capacitate logistică către depozitele centrale;

  • Dispun de capacitare de stocare adecvată, dacă este necesar.

  • Se angajează să respecte criteriile de calitate și prospețime ale Kaufland România;

Producătorii mici și mijlocii care îndeplinesc aceste cerințe pot să se alăture programului, prin înscrierea în Cooperativa Țara mea.

Pentru anul 2021, în faza inițială a programului, au fost incluse 5 articole principale, iar planul pentru anul următor constă în mărirea cantităților și diversificarea portofoliului de produse.

Cantitățile menționate reprezintă aproximativ 30% din cantitatea necesară de produse pe sezon, iar pentru restul articolelor se colaborează cu alți furnizori locali. Suprafața contractată în program este de cca. 150 ha.

Prin colaborarea cu Kaufland în acest proiect, producătorii locali beneficiază de o mai mare predictibilitate a suprafețelor cultivate în raport cu cantitățile produse ce vor fi livrate, riscurile la nivelul producției sunt reduse și li se asigură un profit sigur.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Antreprenorii transilvăneni, aleși în fruntea Uniunii Patronatului Român

Articolul următor

Proiecte de peste 2,5 milioane de lei, aprobate în cadrul agendelor Sibiului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share