Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

P3 Logistic Parks a încheiat tranzacții pentru peste 35.800 m2 în primul trimestru al anului 2021

DCIM100MEDIADJI_0059.JPG

P3 Logistic Parks (“P3”) a încheiat, în România, în primul trimestru al acestui an, tranzacții pentru peste 35.800 de metri pătrați de spații logistice și de birouri. Din totalul tranzacțiilor, mai mult de 36% (>13.000m2) sunt contracte noi, iar aproximativ 63% (>22.500) sunt prelungiri ale contractelor existente.

Patru dintre parteneriatele existente s-au consolidat încă de la începutul anului, astfel încât rata de retenție în cadrul parcului rămâne la cote ridicate. De asemenea, prin poziționarea strategică a P3 Bucharest A1, dar și prin complexitatea serviciilor și facilităților oferite, P3 reușește să atragă anual noi clienți care aleg să își stabilească hubul de distribuție în perimetrul parcului.

Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România, spune: „Am încheiat primele luni ale anului într-o notă pozitivă și mă bucur să văd că nu doar rata de retenție a clienților este de 100%, ci și că eforturile noastre de a implementa noi facilități în parc sunt foarte bine primite. Sunt rezultate bune, care ne dau încredere și ne încurajează să continuăm demersurile pentru consolidarea și diferențierea activului existent, atât prin noi servicii, cât și prin integrarea de elemente sustenabile care să conducă la îmbunătățirea experienței de lucru pentru toți chiriașii noștri și angajații lor.”

Dezvoltatorul apasă puternic pedala pentru accelerarea decarbonizării sectorului industrial-logistic prin promovarea și integrarea de elemente sustenabile și se aliniază trendurilor și directivelor globale, investind constant în consolidarea serviciilor și modernizarea spațiilor existente: 90% din portofoliul local al dezvoltatorului este deja echipat cu tehnologie de iluminat LED, iar în prezent sunt în curs de implementare o serie de proiecte pentru eficientizarea consumului de apă și gaze în interiorul clădirilor. Mai mult, P3 a inaugurat recent în cadrul parcului de la km 13, A1, primele două stații de încărcare fast-charge pentru vehicule electrice, ce permit încărcarea simultană a patru autoturisme. Proiectul se adresează publicului larg și poate fi extins și adaptat în funcție de cerințele și nevoile chiriașilor.

P3 România își propune să rămână, în continuare, unul dintre cei mai dezirabili proprietari și manageri de spații logistice din București, atât pentru companiile active pe segmentele de retail, e-commerce și logistică, cât și pentru jucătorii din zona DYI, finisaje sau materiale de construcții și explorează noi căi de a-și extinde serviciile existente și a crește eficiența energetică și operațională în cadrul clădirilor pe care le administrează.

Cu o suprafață închiriabilă de 380.000 de m2 dispuși în 14 depozite, acces direct la A1, soșeaua de centură și coridorul pan-european IV, un restaurant cu auto-servire cu 200 de locuri la interior și terasă proprie, terminale feroviare pentru transport mărfuri și călători și un proiect de spații de cazare în curs de finalizare, P3 Bucharest A1 este cel mai complex parc industrial din România.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Peste 500 de pacienți Covid tratați la terapie intensivă la Spitalul Pelican din Oradea. 

Articolul următor

Cum să fii un consumator responsabil și ce alegeri să faci pentru a contribui la bunăstarea planetei și a societății?   

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share