Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Populația poate cumpăra titluri de stat Fidelis în lei și euro, listate la BVB

În perioada 22 iunie – 12 iulie 2021, persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere titluri de stat denominate în lei şi în euro, care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti. Ministerul Finanţelor anunță că lansează o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat în perioada menționată. Băncile partenere sunt BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română şi BRD – Groupe Societe Generale.

Titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 2 ani, cu dobânzi anuale de 2,95% şi respectiv de 3,25%, iar cele în euro au scadenţă de 2 ani şi dobândă anuală de 1%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Ministerul Finanţelor pune din nou la dispoziţia persoanelor fizice un instrument financiar de investiţii avantajos, prin intermediul Programului FIDELIS. Dobânzile oferite, neimpozitarea câştigurilor de capital şi a veniturilor din dobânzi, precum şi lipsa comisioanelor la subscriere, fac din acest instrument un mijloc atractiv de economisire pentru persoanele fizice care dispun de excedente în lei sau euro. Îi îndemn pe români să se informeze cu privire la beneficiile şi condiţiile financiare ale programului şi să investească în titlurile de stat FIDELIS prin intermediul băncilor partenere”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.

Titlurile de stat destinate populaţiei sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacţionate pe piaţa secundară interbancară. În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

Deţinătorii de titluri de stat Tezaur sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare şi care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă rezultate din emisiunile anterioare prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Wizz, Lot și HiSky reiau 10 zboruri de pe aeroportul din Cluj

Articolul următor

Transport în comun gratuit la Cluj-Napoca, o dată pe săptămână

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share