Cea mai scumpă sticlă de vin produs în România s-a adjudecat în seara zilei de 24 Iunie 2021 în Cluj-Napoca în cadrul unui eveniment dedicat susținerii excelentei în educație pentru prețul de 1.000 de Euro.
Sticla este parte din efortul de reconstrucție a Vechii Metropole de vin din Transilvania și singura “Metropolă de vin” a Europei – Mediaș. Este sticla de renaștere a mărcii Ambrosi, din seria 1 cu numărul 1, și conține vin din Fetească Regală îmbuteliat în 2017 și vinificat la Știrbey, datorită colaborării istorice dintre cele doua familii.
Unul dintre pionierii replantării Europei cu viță de vie altoită la începutul anilor 1900, Ambrosi a deținut succesiv actualele pepiniere de la Aiud, actualul Institut de cercetări de la Blaj (care a fost înființat pe primele 70 de ha naționalizate de la Ambrosi), depozitele logistice de vin ale Transilvaniei de la Mediaș, iar la începutul anilor 1900 Principele Știrbey era asociat cu Michael Ambrosi jr. la pepinierele de la Buftea. De asemenea, ultimul descendent care a activat în industria vinului Hans Ambrosi a fost timp de 10 ani în Africa de Sud colaborator al Universitătii locale, consultant pentru firme și a înființat în 1966 Institutul de cercetări vitivinicole din Stellenbosch. Tot el a fost, la revenirea în Europa, directorul celei mai mari podgorii de stat din Hessen – Germania, a introdus conceptul de vizită la crame în Europa, a făcut pentru prima data vin de gheață în Germania, a generat legislația în domeniu (fiind supranumit Regele neîncoronat al vinului de gheață), a fost președintele Concursului mondial de vinuri de la Londra IWSC în 1982 și a editat peste 60 de cărți de specialitate în Germania.
Feteasca Regală provine de la Daneș iar conform unui articol din Curierul Agronomic de la Dej din 1928 și fotografiilor de la Expoziția și Târgul de Mostre a Industriei Românești din 1921 ( care a fost onorată cu prezența de Regele Ferdinand și Regina Maria ), Michael Ambrosi jr. a participat la expoziție, fiind cu aceasta ocazie nașul de nume al acestui soi denumit anterior Dünesdorfer Königsast sau Dănășană. În limba germană numele lui este Königliche Mädchentraube tradus în limba română de presa vremii ca Strugurele Fetiță de Împărat.
Sticla a fost pusă la dispoziția organizatorilor de către proprietarul mărcii Ambrosi, Octavian Isailă, care a reconstruit în ultimii 16 ani istoria uitată a Vechii Metropole de vin din Transilvania, și este parte a unei ediții limitate de lansare a mărcii de 1500 de sticle.
Toate acestea în contextul în care în anul 2021 în România se sărbătoresc 100 de ani de Fetească Regala, festivalul de vin Weinfest ce va avea loc în 17-19 septembrie de la Mediaș fiind dedicat acestei aniversari.