Din aprilie 2021 Serviciul Public Salvamont Sibiu are un nou director – Dan Popescu. Primul contact cu Salvamont l-a avut în 2010, atunci când a început să activeze ca aspirant. În 2016 a urmat școlile de Salvamont, și-a luat atestatul, iar din 2018 este angajat al Serviciului pe care după 3 ani ajunge să-l conducă. În interviul acordat am vorbit despre provocările meseriei, dar și despre planurile sale la șefia instituției.
Cine v-a propus să deveniți director al Salvamont Sibiu; v-ați dorit să ajungeți la șefia instituției?
Vechiul director, Adrian David, a plecat la o structură a DSU. Postul a fost vacant o perioadă, apoi am avut un director interimar, dar care nu avea calificarea de salvator montan. Ulterior, postul a fost scos la concurs. În urma discuțiilor avute cu colegii și cu persoanele din Consiliul Județean (CJ), am luat decizia să mă prezint la examen. Am avut susținerea colegilor și astfel am reușit.
Care sunt cele mai mari provocări în meseria de salvator montan?
Legislația în ceea ce privește Salvamontul este încă destul de limitată pentru serviciile publice locale sau pentru cele județene. Din păcate, legislația nu e adaptată neapărat situației din teren. Mă refer la condițiile de muncă, la sporuri, la orele pe care trebuie să le lucrăm, la asigurarea permanenței. S-a făcut un pas destul de mare în colaborare cu restul serviciilor, de Ambulanță, SMURD etc. și prin Legea nr. 5 din 2021, unde și noi, ca salvamontiști, deși suntem civili, am ajuns să fim considerați personal operativ. Este un mare pas înainte pentru noi, pentru că se lucrează la o nouă vârstă de pensionare. Până acum era 65 de ani, dar trebuie să vă gândiți că la 65 de ani trebuie să mergi pe creastă în munte și să fii apt să aduci un om pe targă. Nu e ca în oraș, unde coboară ambulanțierul, scoate targa, pune omul și îl urcă în mașină. La noi intervențiile sunt mult mai dificile și uzura fizică și psihică e mult mai mare. O intervenție poate să dureze și 12 ore. Am avut cazuri dificile, cu intervenții și de 16 ore.
Apropo, care a fost cea mai periculoasă operațiune la care ați participat?
Am avut o tânără din Cehia sau Polonia, care a căzut din Custura Sărății. Colegii de la cabana Negoiu, fiind echipă de prim răspuns, ne-au solicitați sprijinul. Noi știam că dacă cineva a căzut în Custură șansele ca să te duci să recuperezi un cadavru sunt mari. Când au ajuns acolo, au văzut că ea încă e în viață și în stare destul de critică, ne-au sunat și ne-au spus că avem șanse să o salvăm. Ne-a luat destul de mult ca să ajungem din Sibiu în Custura Sărății, care e între vârful Șerbota și Negoiu, să ajungem în timp util, pe ploaie, vânt, ceață și să și recuperăm victima. Accidentul s-a produs undeva la 10:30 dimineața și cred că am predat victima undeva la 19:30, la drumul forestier, unde ne-a așteptat o ambulanță cu medic.
Care sunt cele mai mari necesități pentru salvamontiști astăzi din punctul de vedere al dotării?
Bugetele, având în vedere că depindem foarte mult de bugetele locale. În pandemie cred că la toate serviciile publice de Salvamont din țară au fost probleme. Și nu numai la Salvamont, ci la orice structură care ține de un consiliu județean sau poate și de un minister. Am simțit de-a lungul timpului că pe partea de echipamente am fi putut să fim dotați mai bine. Dar din punct de vedere al pregătirii ne-am făcut tot timpul treaba, planul de antrenamente, atestări. Întotdeauna există dorința de a fi dotat mai bine sau să ai o mașină de intervenție mai bună sau apare ceva nou pe piață și crezi că ți-ar fi de ajutor. Tehnologia evoluează și încercăm să ținem și noi pasul cu ea în bugetele primite.
La Păltiniș se construiește o nouă bază a Salvamont Sibiu. La ce etapă se află proiectul și când va fi gata?
Acest proiect ține exclusiv de colegii mei de la departamentul de proiecte din cadrul CJ Sibiu. Ei monitorizează etapele de construcție și verifică să fie totul în parametri. Anul acesta ar trebui să fie finalizată baza, ulterior să fie utilată și după aceea s-o primim noi în administrare. Din câte știu, lucrările sunt puțin în urmă față de grafic, din cauza vremii – n-am mai avut de mult un strat atât de consistent de zăpadă care să țină atât de mult timp în zona Păltinișului. Dar din câte știu eu, constructorul este destul de serios și nu cred că e o problemă în a recupera săptămânile de întârziere.
Noua bază o să ne ajute în ceea ce privește calitatea serviciilor de prim ajutor, pentru că una e să ai un container utilat și alta e să ai o bază întreagă – un loc unde să poți gara snow mobilul, să ai mașinile tot timpul pregătite, salvatorii montani să aibă un loc de conferință, să putem ține ședințe, sală de pregătire pentru lucruri teoretice, cursuri de prim ajutor. Suntem recunoscători CJ Sibiu.
Ce planuri aveți pentru șefia Salvamont Sibiu? Ce investiții sunt necesare pe lângă această bază?
Fiind de atâta timp în Salvamont, am reușit să prind foarte ușor vechile proiecte și să continui cu colegii mei din Salvamont și din CJ anumite proiecte. Pe partea de investiții, împreună cu managerul județului și cu doamna președinte, Daniela Cîmpean, am reușit să găsim finanțare pentru o centrală termică nouă și pentru un grup de electrogen cu automatizare pentru baza din Bâlea. Ca proiecte, în 2021 vom avea Anii Drumeției. Ne-am propus remarcarea tuturor traseelor montane din județul Sibiu. Avem peste 650 de km de trasee montane. Încercăm să venim cu signalistică nouă sau să o suplimentăm pe cea veche, revopsiri de trasee. Avem în plan refacerea unui podeț la Șerbota. Deci, sunt niște investiții destul de mari pe partea de trasee. Încercăm să omologăm noi trasee tot pentru acest proiect.
Vrem să facem niște studii de fezabilitate, să vedem dacă anul acesta reușim să aducem două noi refugii în zona crestei Făgărașului. E un proiect care e realizabil, dar trebuie să vedem cum trecem de birocrație. Și sper să reușim să facem măcar studiul de fezabilitate și să găsim ceva oferte. Să sperăm că în zona Negoiu reușim să facem și un punct de prim răspuns dotat mai corespunzător. Acolo este doar un punct de prim răspuns sezonier, pe timpul verii.
Cât de dezvoltată este infrastructura din România pentru a permite salvamontiștilor să-și facă munca în siguranță?
Ține foarte mult de atenția și priceperea salvatorilor montani. Am reușit să nu avem în ultimii ani accidente grave cu salvamontiști, tocmai datorită pregătirii lor și randamentului pe care îl au în teren. Dar este o profesie în care cuvântul „siguranță” e relativ. Chiar și legislația privind siguranța muncii e destul de rudimentară în profesia noastră.
Întâmpinăm probleme destul de mari și pe partea de asigurări, pentru că firmele de asigurări sunt destul de limitate în ceea ce vor să ne ofere în riscul profesional. Domnul Sabin Cornoiu, președintele Asociației Salvatorilor Montani din România, încearcă să facă un dosar ca să fim și noi prinși într-o cazuistică națională și internațională, unde pot rezulta niște boli profesionale de-a lungul timpului. Vă dați seama că cele mai mari probleme ale salvamontiștilor sunt la genunchi, spate și acestea nu se regăsesc ca boli profesionale nicăieri.
Activitatea Salvamont are legătură și cu partea turistică. Cum caracterizați infrastructura turistică din zonele de activitate ale Salvamont (munți, păduri): mă refer la trasee, marcaje etc.
Vorbind de zona Sibiului, pentru că aici îmi asum eu lucrurile, ca nou director, infrastructura este în plină dezvoltare. Proiectul Anii Drumeției caută să dezvolte traseele montane, dar și pe cele colinare, de drumeție mai ușoară. E un plus că vom avea niște trasee de drumeție colinară, pentru că oamenii o să se educe singuri pe trasee mult mai ușoare și ulterior o să vină în traseele montane cu un bagaj de cunoștințe mai mare, cu un echipament mai bun, cu informații de orientare în teren mult mai bune. Eu zic că drumeția în România e pe o cale bună.
Pentru Anii Drumeției noi acum o să începem re-marcajele împreună cu asociațiile montane, cu ONG-urile dedicate spre activitatea de munte. Sunt sigur că o să reușim să lucrăm foarte bine cu Asociația Montană Carpați, cu cei de la Serviciul de Voluntariat Montan.
Cât de mult afectează defrișările activitatea dvs., dar și partea turistică?
Într-adevăr, exploatările forestiere ne fac un pic de probleme. Noi înțelegem că trebuie recoltat lemnul, că sunt poate zone de pădure bolnavă și trebuie să recolteze acea pădure sau e la limita de vârstă și trebuie exploatată. Problema este că de multe ori am re-marcat trasee, am reamenajat poteca și după jumătate de an sau un an s-a făcut licitație și s-au făcut exploatări în zonă și toată munca noastră a fost degeaba. Un caz concret a fost la Poiana Florii de pe Valea Avrigului, urcarea spre Cabana Suru, unde după 6 luni de la lucrările noastre au intrat cu TAF-ul în zonă. E frustrant din acest punct de vedere. Plus că turiștii, clar, au ca inconveniențe nămolurile, semnele de marcaje sunt distruse, sunt doborâți pomi, trebuie să ocolești zonele, să refaci poteci; cabanele poate au de suferit că nu mai vin turiști așa de mult în zonă etc.
(TB nr. 102, mai-iunie 2021)
