Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Contract de 10 milioane de euro pentru extinderea alimentării cu apă a Clujului

Localitățile Așchileu, Bonțida, Chinteni, Cojocna, Ceanu Mare, Iclod și Vultureni vor beneficia de extinderea alimentării cu apă în cadrul programului major de investiții derulat de operatorul regional pentru județele Cluj și Sălaj, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

Contractul semnat la sediul Companiei de Apă Someș (CAS) are o valoare de 41,9 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA), iar durata de execuție va fi de un an și jumătate. În cadrul acestui contract se vor realiza 98 km de aducțiuni și rețele de distribuție a apei, 1.808 de branșamente individuale, opt rezervoare de înmagazinare a apei și trei stații de pompare.

Lucrările propuse vor viza înființarea de rețele de apă sau extinderea rețelelor existente din șapte comune din Cluj. Acest contract, ca dealtfel întregul proiect regional din cadrul POIM, va contribui semnificativ la dezvoltarea socio-economică a ariei deservite de CAS. Megaproiectul regional are o valoare de 1,6 miliarde de lei, fără TVA.

Finanțarea investiției se face 92,18% din fonduri publice nerambursabile (85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene), 13% de la bugetul de stat şi 2% de la bugetele locale. Cofinanțarea este asigurată 6% prin credit bancar contractat de către CAS, restul de 1,82% fiind de la bugetul de stat. Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată din cele două județe.

Sunt vizate extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății populaţiei în localități care au peste 50 de locuitori și asigurarea colectării și epurării apelor uzate pentru aglomerările mai mari pentru conformarea cu cerințele directivelor europene privind calitatea apei și epurarea apelor uzate.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Spitalul Județean Oradea și Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu" se unifică

Articolul următor

Creativii de la TIFF vor învăța să își aducă investitori

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share