Deputatul Jurgen Martens, membru al Parlamentului Germaniei, s-a arătat interesat de fondurile europene atrase la Cluj și resursele financiare necesare pentru susținerea investițiilor pe plan local.
Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ), Marius Mînzat, a primit vizita unei delegații oficiale conduse de către Jürgen Martens, aflat pentru prima dată la Cluj, din care au mai făcut parte șeful de birou al deputatului german și o reprezentantă a Ambasadei Germaniei la București. „Sunt convins că discuțiile purtate marchează un pas înainte în colaborarea româno-germană și identificarea unor noi domenii de interes reciproc, în care se pot implementa proiecte avantajoase pentru ambele părți.
În Cluj sunt unele dintre cele mai bune condiții de a investi din România și, cu siguranță, atuurile noastre, alături de experiența, expertiza și bunele practici ale germanilor ne vor ajuta să punem bazele unor parteneriate solide, care să valorifice tot ceea ce avem mai bun”, a spus Marius Mînzat.
El a prezentat potențialul economic și investițional al județului, modul de organizare și funcționare a CJ, principalele proiecte aflate în derulare la nivelul instituției. Principalele subiecte au fost proiectele de investiții derulate la nivelul unora dintre entitățile subordonate CJ, Aeroportul Internațional Avram Iancu și Compania de Apă Someș. Germanilor le-au fost prezentate oportunitățile oferite de parcurile industriale administrate prin intermediul Tetarom, multiplele facilităţi pe care acestea le oferă agenților economici.
Alte obiective prezentate au fost Cluj Arena – stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii, Filarmonica de Stat Transilvania. Mînzat a vorbit despre cele cinci spitale aflate în subordinea CJ și despre cele mai mari investiții în infrastructura spitalicească gestionate de instituție – Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul Integrat de Transplant, dar și proiectul viitorului Spital Regional de Urgență.