Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Reprofilare la Piera: de la lenjerie, la materiale de protecție sanitară

Producătorul clujean de lenjerie intimă Piera s-a reorientat, în condițiile apariției pandemiei, la materiale de protecție, măști, halate sau combinezoane.

Sectorul producției de lenjerie intimă a fost afectat în 2020, susține Gabriela Cîrstean, managerul Piera Cluj, conform platformei V-Tex România. “După începutul pandemiei nevoia clientului a fost de utilitate și confort. S-a triplat vânzarea pe produse din bumbac și din microfibră, însă sunt mulțumită și de vânzările de produse fashion. Această pandemie ne-a făcut să fim mai atenți la noi înșine, să ne apreciem mai mult viața noastră și persoana noastră”.

Compania a avut un segment foarte afectat, costumele de baie care au înregistrat un trend descrescător, normal în condițiile restricțiilor existente. În primă fază, Piera a identificat nevoia stringentă care a apărut: de materiale de protecție, măști, halate, combinezoane și a stopat orice producție de pe linia de fabricație. Compania a cusut măști pe care în prima fază le-a donat personalului medical și instituțiilor care aveau nevoie; apoi a început să vândă echipamente.

“Am avut și o perioadă de lockdown pentru 90% din personal. Am profitat și am lucrat intens la strategia de rebranding și la dezvoltarea unei platforme de vânzări pentru business to business, în curs de finalizare. Estimăm creșterea vânzărilor în 2021, mai mult în a doua parte a anului, când odată cu creșterea numărului de persoane vaccinate și deschiderea spre circulația liberă, oamenii vor fi dornici să se plece în vacanțe și atunci sortimentul de costume de baie o să fie în revenire. Vom ajunge sau chiar vom depăși vânzările din 2019 pe acest segment”.

Managerul Piera estimează o creștere cu 50% a vânzărilor pe internet în anul curent. Strategia producătorului clujean vizează intrarea în mai multe magazine online, iar pe viitor, extinderea prezenței internaționale și un marketplace propriu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

DEER a ales patru parteneri de învățământ dual

Articolul următor

DateSantiere.ro reprezintă o platformă digitală de legătură între beneficiari, constructori și arhitecți

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share