Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Apar primele stații de reîncărcare a mașinilor electrice în „capitala” Sălajului

Companiile Ago Proiect Enginering și Vest-Energolux au început instalarea a patru stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul sălăjean.

În 8 iulie a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru instalarea a patru stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul din județul Sălaj: două în parcarea din zona Primăriei Zalău și două în parcarea de la Sala Sporturilor Gheorghe Tadici. Pentru realizarea acestei investiții, administrația locală a obținut o finanțare de 702.943 de lei din partea Administrației Fondului de Mediu.

10% din valoarea contractului va fi asigurată din bugetul local al Zalăului. În cadrul acestui obiectiv de investiții vor fi furnizate, montate și puse în funcțiune patru stații de încărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice și vor fi racordate coloanele de legătură între blocurile de măsură și tablourile electrice care deservesc stațiile de încărcare.

Termenul de execuție al lucrării este stabilit la patru luni, iar executantul lucrării, asocierea dintre companiile Ago Proiect Engineering Cluj-Napoca și Vest-Energolux Baia Mare, are obligația de a acorda cinci ani garanție produselor și serviciilor oferite.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Michelin își formează viitorii mecanici la Zalău și Câmpina

Articolul următor

Ministerul Mediului va susține Parcul Feroviarilor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Teleki
Citeste mai mult

Castelul Teleki, restaurat pe banii Europei

Acest proiect va reprezenta un pas important în conservarea patrimoniului cultural și în valorificarea potențialului turistic al județului…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share