Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania (AMTT) este de acord ca transportul în comun să aibă prioritate în Cluj-Napoca, însă cere acces la toate benzile dedicate acestuia.
“Apreciem și salutăm prioritizarea transportului în comun din municipiu de către administrația locală. Modificările aduse traficului din zona Parcului Central suntem convinși că vor avantaja circulația tramvaielor pe direcția Centru – Opera Maghiară de Stat. Nu în ultimul rând, apreciem înființarea standului de taxi I. P. Pavlov – Chios, care poate deservi zona parcului și strada Moților.
Sperăm să fim auziți și înțeleși în demersul nostru de a accesa benzile de bus, Clujul fiind inspirat de marile aglomerări urbane din Europa. Ne-am permis să exemplificăm cu capturi foto din capitalele europene modul în care sunt accesate aceste benzi”, a sugerat conducerea AMTT.
Taximetriștii din “capitala Transilvaniei” se află în conflict deschis cu municipalitatea, considerând că, în conformitate cu prevederile legale, ar avea acces nelimitat la toate benzile dedicate transportului în comun. Primăria a comandat o analiză tehnică a încărcării de trafic și cu autobuze, troleibuze sau tramvaie în toate zonele orașului.
Instituția vrea să afle care dintre aceste benzi ar putea permite circulația taximetrelor fără a crea blocaje în urma opririlor, concluzii care să fie concretizate într-un regulament precum cel al circulației trotinetelor (electrice). Singura arteră cu benzi dedicate acceptată în prezent și pentru taximetre este Bd. Titulescu.