Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Transylvania College își face școală hibrid

Transylvania College Cluj (TCC) a lansat un liceu internațional online, cu profil hibrid, pe sistem britanic, în care speră să înroleze până la 10.000 de tineri.

 

 

“Apariția pandemiei, cu toate schimbările în felul de a se face educație, ne-a făcut să ne gândim serios la acest sistem. Elevii acceptați vor fi de la 14 ani în sus, sistemul este hibrid, online și fizic, iar elevii se vor întâlni periodic pentru a realiza propriile proiecte de implicare în comunitate”, a relatat fondatoarea Spark School, Ruxandra Mercea. Aceasta este trainer internațional certificat și membru activ al G30 Schools, organizație internațională ai cărei membri sunt acceptați doar pe bază de invitație.

Cea mai mare parte a cursurilor va fi pe internet, însă vor exista și tabere de specialitate. Profesorii vor preda online și vor verifica periodic elevii care vor parcurge cursurile în ritm propriu, pe tot parcursul anului. Tinerii își vor fixa singuri programul de cursuri, de învățat, de timp liber și de vacanță. Sistemul este în acord cu cel practicat de mai multe școli Cambridge la nivel mondial.

Liceul va fi construit pe modelul TCC și se va adresa elevilor de liceu din România, Turcia, Cehia, Polonia, Bulgaria, Republica Moldova și altor țări din regiune, fiind accesibil și celor din localități unde nu există școli internaționale sau sunt taxe peste ceea ce pot să investească familiile în educație.

Cursurile vor fi desfășurate în limba engleză, însă copiii din diaspora vor putea solicita și cursuri de română, totodată trebuind să facă dovada practicării sportului de trei ori pe săptămână. Inițiatorii demersului speră ca în toamnă 100 de elevi să fie înscriși la Spark School, full time și part time. Absolvenții vor beneficia de certificate Cambridge, recunoscute în 150 de țări.

Spark School oferă pregătire pentru examenele IGCSE și A-Levels, cu profesori care și-au demonstrat expertiza prin prisma rezultatelor obținute de elevii școlii, care au fost acceptați la prima lor opțiune pentru studii superioare. Programul educațional hibrid pune bazele unui sistem de învățare continuă și ghidează elevii să își descopere și să își urmeze pasiunile.

Adolescenții și tinerii pot să își personalizeze parcursul educațional, alegând materiile pe care le studiază și pot învăța în ritmul propriu. Modelul de educație potrivită pentru viitor al Spark deschide elevilor posibilitatea de a-și personaliza calea educațională și de a pune accent pe pregătirea academică și pe dezvoltarea personală.

Elevii vor beneficia de consiliere pentru admiterea la universitate și orientare în carieră. Procesul de admitere este deschis pe tot parcursul anului, școala oferind un parcurs educațional flexibil, adaptat nevoilor fiecărui elev. Pentru a crea comunități globale, se vor deschide și centre de studiu zonale care vor reuni periodic elevi din regiunea respectivă.

În 2020, numărul de elevi înscriși în școli internaționale online în lume s-a majorat cu 483%. A crescut astfel nevoia elevilor de pretutindeni de a avea acces la o ofertă educațională flexibilă, livrată de școli internaționale cu reputație.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Discuții despre avizele necesare pentru realizarea Drumului Expres Oradea-Arad

Articolul următor

Zalăul a rămas fără apă în conducte. CAS montează rezervoare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share