Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ministrul Culturii: Dosarul Roşia Montană va fi discutat la UNESCO în 25 iulie

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat că dosarul Roşia Montană va fi discutat peste o săptămână la UNESCO, el arătând că în proporţie de 99% acesta poate fi aprobat.

Ministrul a explicat că șansele ca zona să fie introdusă în patrimoniul mondial UNESCO sunt foarte mari, fiind vorba mai degrabă de o formalitate.

„99% (că dosarul va fi aprobat), pentru că se ştie deja părerea experţilor din acele comisii de specialitate şi în momentul în care a fost analizat dosarul şi discuţiile care au urmat – Institutul Naţional al Patrimoniului este în permanentă consultare cu cei de a UNESCO, în plus şi specialişti români sunt membri ai acestor comisii internaţionale – aşadar se cam ştie cam care e cursul acestei integrări în patrimoniul internaţional UNESCO. Vorbim de parafare, practic trebuie oficializată această integrare, nu există acolo anumite dubii dacă ar trebui sau nu integrat în patrimoniul internaţional UNESCO din partea lor”, a adăugat ministrul Culturii în cadrul unei emisiuni la Digi24.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Utilizarea Inteligenței Artificiale în administrațiile din România, în consultare publică

Articolul următor

Strategia UE: Trei miliarde de copaci potriviți se vor planta la locul potrivit în scopul potrivit

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share