Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Drulă anunță relicitarea tronsonului Chețani-Câmpia Turzii

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat în această dimineață că tronsonul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada A3 este scos din nou la licitație.

Vestea bună a săptămânii pe care o așteptam cu toții: a fost lansată licitația pentru finalizarea lucrărilor pe problematicul lot 3 Chețani – Câmpia Turzii, parte din Autostrada Transilvania. Urmărim cu prioritate acest proiect, pentru că este crucial să nu mai existe alte întârzieri peste cei cinci ani în care românii ar fi trebuit să poată deja circula pe această autostradă”, a scris Drulă pe contul său de Facebook.

Contractul semnat în 2015 cu asocierea dintre Straco Grup – Specialist Consulting – Total Road cu o valoare de 280 milioane de lei, mai puțin de jumătate decât valoarea estimată inițial de 620 de milioane de lei, a fost reziliat în acest an, după ce în aproape 5 ani de la începerea lucrărilor, stadiul fizic era de doar 40%, conform informațiilor Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Rezilierea contractului a fost însă contestată. CITR, Filiala București, SPRL, administratorul judiciar al Straco Grup – companie aflată în insolvență, a solicitat în 18 martie, la Tribunalul București, anularea înștiințării de reziliere a contractului, înregistrată sub nr. 92/19750 din 11 martie, obținând în instanță, în data de 22 martie, suspendarea efectelor acestui act prin ordonanță președințială. Hotărârea Tribunalului a fost atacată de CNAIR la Curtea de Apel București.

Prezent la jumătatea lunii iunie în județul Mureș, ministrul Drulă susținea că se așteaptă doar o hotărâre a instanței, fie de declarare a falimentului Straco Grup, fie de respingere a cererii de anulare a înștiințării de reziliere pentru ca lucrările să fie relicitate.

“Pe lotul Chețani – Câmpia Turzii, după cum știți, este o firmă în insolvență care nu mai poate duce lucrarea. Din păcate, legea în România oferă o protecție companiilor în insolvență, astfel încât judecătorul sindic se pare că este cel care trebuie să se pronunțe asupra unei cereri de reziliere. Dacă într-un contract normal cu o firmă care nu este într-o situație de insolvență în momentul în care nu își face treaba, poți înainta rezilierea, pentru firmele în insolvență se pronunță judecătorul sindic. Chiar astăzi este termen la instanță pe cererea Companiei de Drumuri de reziliere și, în același timp, este termen pentru falimentul acelei companii, sunt cel puțin patru cereri de faliment pentru acea companie. Oricare dintre cele două spețe ar duce la rezilierea de facto a contractului, dacă o firmă este în faliment, contractul este reziliat de drept, iar dacă judecătorul sindic judecă cu celeritate și se pronunță asupra cererii de reziliere, contractul este reziliat. Se relicitează imediat, documentația este pregătită de Compania de Drumuri și anul viitor cu un nou constructor se reiau lucrările. Sunt lucrări, din câte știu eu, care într-un sezon de lucru plin se pot finaliza. Din păcate, un pic prins într-un clenci juridic care ține de legislație și, probabil, de o speță la care legiuitorul nu s-a gândit, această protecție acordată firmelor în insolvență, probabil, este cu bună intenție pusă în lege, dar iată că acum este speculată în dauna statului român. Sper că puterea judecătorească să înțeleagă importanța acestui proiect și să se pronunțe rapidă asupra sa”, a spus Cătălin Drulă.

Până la urmă, poate varianta mai puțin dorită – declararea falimentului Straco Grup a fost admisă de instanță.

“Luna aceasta, situația s-a deblocat, odată cu admiterea cererii creditorilor de declarare a falimentului antreprenorului care și-a pierdut capacitatea de folosință. Astfel, Compania de drumuri a putut să notifice încetarea de drept a contractului și să organizeze cât mai rapid noua licitație”, a mai anunțat Cătălin Drulă.

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Șase orașe din Transilvania – Banat în top 10 administrații eficiente din România

Articolul următor

Primăria Timișoara se alătură unui proiect pilot la nivel național și va înființa o agenție de achiziții locală

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share