Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ministerul Energiei resuscitează proiectul hidrocentralei Tarnița – Lăpuștești

Patru companii coreene se află în negocieri cu Ministerul Energiei pentru construirea unei hidrocentrale cu acumulare prin pompaj pe lacul Tarnița-Lăpuștești.

Oficialii instituției au precizat că nu se pot oferi detalii despre negocieri deoarece a fost semnat un acord de confidențialitate între statul român și companiile coreene, conform Profit. „Discuțiile pentru resuscitarea proiectului se află în stadiu preliminar, făcându-se schimburi de informații între cele două părți. Intenția este de a se încheia un memorandum de înțelegere privind construirea și operarea hidrocentralei, pentru care există elaborat un draft. Deocamdată a fost semnat un non-disclosure agreement”, spun surse din minister.

Cele patru companii coreene sunt Busan Korea Biotechnology (BKB), Korea Western Power (KWP), Hyundai Engineering – din grupul omonim, și GE Global Services Korea Branch, divizie a gigantului american General Electric. BKB este o companie de construcții și inginerie activă inclusiv în fosta Uniune Sovietică.

KWP e unul dintre principalii producători de energie din Coreea de Sud, având un portofoliu de unități de producție ce acoperă circa 10% din capacitatea locală de generare. În 2020, guvernul Ludovic Orban a publicat strategia energetică a României 2019-2030, în care se regăsește și proiectul Hidro Tarnița, în pofida faptului că, la începutul anului, ministrul de resort a declarat că aceasta nu se va construi niciodată.

În 2018, 16 angajați ai Hidro Tarnița au dat compania în judecată, reclamând că, din decembrie 2016, societatea nu le-a mai achitat salariile de bază, orele suplimentare și alte sporuri. Ei au câștigat procesul în 2019, instanța obligând Hidro Tarnița să le plătească salariile restante, dobânzile și actualizarea cu inflația, iar în cazul angajaților disponibilizați, inclusiv salarii compensatorii.

Proiectul a fost discutat pentru prima dată în România în urmă cu 40 de ani, când au fost efectuate cercetări pentru depistarea celui mai bun loc, ales din 20 de amplasamente din toată țara, datorită căderii foarte bune de apă și a poziționării.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Pagube de 2 milioane la Terapia, în lipsa procedurilor antigrindină

Articolul următor

Arhitecții clujeni, îndemnați să "adopte" câte un sat

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share