Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Corporate Intelligence: Peste 75% dintre companiile din România sunt fraudate de proprii angajați

Peste 75% dintre companiile din România sunt fraudate de proprii angajați, perioadele de criză amplificând fenomenul fraudei ocupaționale, potrivit unei analize a Corporate Intelligence Agency, companie de management al riscului dedicată mediului de afaceri.

„Crima organizată s-a îndreptat pentru finanțare către companiile cu bugete mari și capabilități de depistare a fraudelor reduse, cum ar fi companii de retail, asigurări, bănci, logistică. Ponderea crește, mai ales în contextul unei crize. Am văzut acest lucru în perioada 2008-2009, dar mai ales în 2020 în contextul crizei economice cauzate de pandemia de COVID – 19”, spune Gabriel Zgunea, CEO Corporate Intelligence Agency.

La nivel internațional, companiile, instituțiile statului și asociațiile non-profit pierd anual 5% din venituri, în medie, din cauza fraudelor comise de proprii angajați, manageri și chiar acționari, potrivit unui raport privind frauda și abuzul ocupațional, realizat de Asociația Examinatorilor de Fraudă Certificați (ACFE).

„Credem că procentul este mai mare în România, în contextul în care serviciile de corporate intelligence, care pot reduce semnificativ pierderile și frauda ocupațională, sunt utilizate mult sub potențial. De asemenea, foarte puține companii din România au implementate mecanisme antifraudă sau soluții care să trateze eficient suspiciunile de fraudă, sau cele de încălcare ale regulamentelor interne de funcționare”, mai spune Gabriel Zgunea, menționând că, în România, față de alte părți ale Europei, frauda este văzută ca un risc de business inerent, managerii considerând că ar trebui să accepte acest lucru.

Printre cele mai întâlnite tipuri de fraudă se numără:

– diferite scheme de conflicte de interese – probabil una dintre cele mai întâlnite scheme de fraudă în Europa Centrală și de Est: angajații determină sau influențează alocarea contractelor pentru companiile fondate sau controlate de aceștia sau de rudele lor (tipologie frecvent întâlnită în fiecare industrie);

– tratament preferențial sau alocare de contracte acordate anumitor parteneri de afaceri – observate, de obicei, în industria farmaceutică, retail și la dezvoltatorii imobiliari;

– manipularea polițelor de asigurare, în special prin aranjamente ilicite între angajații departamentului antifraudă și clienți;

– manipularea împrumuturilor bancare;

– compromiterea emailului cu ajutor din interiorul companiei;

– deturnarea sau furtul de bunuri (utilizarea neautorizată a mașinilor companiei, laptopurilor, utilajelor de orice fel), de asemenea, observate foarte frecvent în fiecare industrie.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Strategia de dezvoltare a sectorului de cartofi în perioada 2021-2027, discutată în Țara Făgărașului

Articolul următor

O nouă soluție de finanțare, lansată în România: Alternativă la serviciile de tip „cumpără acum, plătește mai târziu”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Startup Europe Week Brașov 2024

Startup Europe Week este o inițiativă a Comisiei Europene de animare a afacerilor prin organizarea simultană a unor…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share