Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Strategia de dezvoltare a sectorului de cartofi în perioada 2021-2027, discutată în Țara Făgărașului

„Strategia de dezvoltare a sectorului de cartofi în perioada 2021-2027” a fost discutată de Clubul Fermierilor Români în colaborare cu Federația Națională ”Cartoful” din România și Grupul Producătorilor de Cartofi Țara Făgărașului în cadrul unei conferințe dedicată fermierilor producători de cartofi. Evenimentul a avut loc la ferma Gusutri Com SRL din comuna Drăguș, județul Brașov.

Principalii factori limitativi în cultura cartofului din România sunt absența infrastructurii de irigații în zonele tradiționale de producere a cartofului, fărâmiţarea excesivă a terenurilor, suprafața redusă de teren cultivată pentru sămânța de cartof, randamentul scăzut și dotarea tehnică precară a fermierilor, precum și lipsa unor spații adecvate pentru depozitare, potrivit participanților la conferință.

„Dezvoltarea sectorului de cartofi la nivel național ar trebui să vizeze următoarele 4 elemente fundamentale, de interes național: asigurarea cantității de cartofi necesară consumului la nivel național, asigurarea livrării cartofului românesc pe toată perioada anului la prețuri competitive și generatoare de profit pentru fermieri, îmbunătățirea calității printr-o depozitare profesională, precum și eliminarea importurilor și echilibrarea balanței comercialei”, susține Romulus Oprea, președintele Federației Naționale „Cartoful” din România, citat de agrointel.ro.

„Producătorii români ar putea avea un rol important privind îndreptarea deficitului la nivelul balanței comerciale specific acestei culturi, aspect foarte important care vizează creșterea contribuției la bugetul de stat. Consumatorul din țara noastră și-a modificat comportamentul de consum, tinzând spre un produs finit specific cartofului de industrializare. Considerăm oportună susținerea acestui sector prin politici integrate care să permită creșterea valorii adăugate la nivel național, prin stimularea investițiilor în unitățile de procesare a cartofului. Totodată trebuie stimulată creșterea suprafețelor de producție și creșterea producției pe hectar, atât prin compensarea modificărilor climatice asigurând sisteme de irigații în zonele de producție de cartof, cât și prin susținerea acestei producții cu subvenții aprobate în Uniunea Europeană ca și sprijin cuplat. Sistemele de irigații propuse de noi sunt simple, utilizând forța gravitațională a apei și, în același timp, vizează 5 componente esențiale atât la nivel național, cât și european: agricultura, piscicultura, biodiversitate – mediu, agroturism și componenta energetică”, a adăugat Cleonic Sucaciu, președinte Grupul Producătorilor de Cartofi Țara Făgărașului.

Printre subiectele dezbătute în cadrul Conferinței au fost prezentarea submăsurilor care vizează perioada de tranziție 2021-2022, specifică Programului Național de Dezvoltare Rurală și stadiul fundamentării Programului Național Strategic, stimularea producătorilor de cartofi pentru sămânță la nivel național sau subvenționarea unor investiții care să vizeze construcția de depozite individuale de cartofi etc.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Drumul vechi dintre Sibiu și Păltiniș, în reabilitare

Articolul următor

Corporate Intelligence: Peste 75% dintre companiile din România sunt fraudate de proprii angajați

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Startup Europe Week Brașov 2024

Startup Europe Week este o inițiativă a Comisiei Europene de animare a afacerilor prin organizarea simultană a unor…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share