Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

CNAIR și-a asigurat finanțarea din bani europeni pentru noul drum de legătură Timișoara – A1

Compania Națională De Administrare A Infrastructurii Rutiere și-a asigurat finanțarea din fonduri europene a proiectului de realizare a drumului de legătură între DN 69 și autostrada A1, care va asigura o conexiune mai rapidă de la Timișoara către Autostradă. CNAIR ș Ministerul Transporturilor au semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Drum de legătură autostrada A1 Arad-Timișoara – DN69”, în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului constă în realizarea conexiunii autostrăzii A1 cu orașul Timișoara și alte drumuri naționale și județene conexe, în vederea descărcării traficului rutier de pe autostrada Arad – Timișoara, cu scopul creșterii mobilității la nivelul infrastructurii rutiere aferente rețelei TEN-T.

Prin acest contract se va asigura construirea unui drum de zece kilometri, care va scurta cu 7,7 minute accesul spre autostradă. Proiectul include două poduri noi, șase pasaje, și trei noduri rutiere.

Conform contractului, valoarea totală a proiectului este de 259,453 milioane de lei lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul de Coeziune – 186,497,779.19 lei, 15% contribuția proprie – 32,911 milioane de lei, restul de 40,044 milioane lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Finalizarea proiectului este programată pe 31.12.2023 la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

Licitația pentru construcție a fost câștigată de societatea italiană Todini Construzioni Generali S.p.A., amplasamentul fiind deja predat constructorului. Noul drum pornește de la bifurcația spre localitatea Sânandrei a DN 69.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Speedwell a demarat lucrările de construcție pentru clădirea 2 din proiectul rezidențial THE IVY

Articolul următor

Primăria Timișoara a semnat acordul pentru primirea a 44 de autobuze electrice realizate de turcii de la Karsan

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share