Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Rectorul UBB: ”Am implementat prost în România modelul Bologna”

Daniel David, rectorul Universității Babeș Bolyai (UBB), a vorbit despre ceea ce caută românii atunci când merg să studieze la o facultate.

Acum câțiva ani declara că au fost două momente în care a luat în considerare să plece din țară, conform Digi 24. „Acum 2-3 ani, eram aproape să plec. M-am enervat, spunând că, dar până la urmă de ce să lăsăm țara altora, numai pentru faptul că sunt acum la putere o perioadă, de ce să îi lăsăm pe ei să greveze țara, de ce să îi lăsăm pe ei să definească profilul României și să nu am și eu o contribuție și altul o contribuție, în linia unei Românii moderne.

Prima oară am fost tentat să plec, după aceea am fost mai revoltat și am rămas deocamdată. Vreau să contribui la redefinirea a ceea ce înseamnă o Românie modernă, patriotism”. S-a ambiționat să rămână și a reușit să facă din UBB instituția de învățământ superior nr. 1 în țara noastră.

David spune că la UBB studenții sunt ajutați să ajungă și un bun specialist, și un bun cetățean. ”Un bun specialist, care vei fi capabil să lucrezi și peste 15-20-30 de ani oriunde în lume, într-o manieră performantă, și un bun cetățean – noi așa îl vedem – protector al democrației” este oferta universității.

El identifică imediat una dintre problemele cu care se confruntă mediul universitar românesc. “Noi am implementat destul de prost modelul Bologna. Acesta venea pe ideea că primii trei ani în studiile universitare – nu vorbesc de zona vocațională, cum ar fi teatrul, filmul – ar trebui să fie cei în care tu să îți faci o idee generală despre ceea ce înseamnă universitate, specializarea respectivă, te culturalizezi în domeniul respectiv.

După aceea vei alege, la nivel de masterat, să te specializezi într-un domeniu sau altul. Ăsta este și modelul american: dacă te gândești la undergraduate, nici nu se vorbește despre specializări. Tu acolo mergi să te culturalizezi cu un domeniu. Noi însă am implementat prost acest model. Ce am făcut?

Am preluat cei trei ani, dar în loc să îi ducem într-o componentă culturală, de familiarizare, într-o componentă intelectuală, mergem cu specializări foarte înguste. Noi am condensat foștii patru ani de facultate în ăștia trei, uneori chiar foștii cinci. I-am pus în trei, iar masteratul e așa, un moft, de foarte multe ori”.

A fost primul rector care a spus, la începutul anului, că doar cu vaccin se poate merge la curs, fizic în această toamnă. Evident că au fost reacții. ”Am spus și eu, ca alți rectori, că ne dorim să începem în variantă clasică. Dar trebuie să fii puțin realist, să fii cinstit față de oameni. Cum să începi clasic dacă tu nu ai infrastructura de spațiu ca să aduci 300 de studenți în sălile de curs și să ții distanța de 1 m, cu mască, cu dezinfecție și așa mai departe.

Cum vrei s-o faci, că practic nu se poate? Atunci noi am spus că singura posibilitate în care ai putea să îi aduci într-o variantă clasică e să o faci cu vaccinare sau pentru cei care au trecut prin boală care se află în fereastra de protecție. Celorlalți nu le afectezi dreptul la învățătură, dar le dai o altă modalitate, hibridă sau online.

Asta am cam spus-o noi public, alții au gândit-o, dar nu au spus-o, iar multe autorități au apărut în spațiul public declarând, din iulie, că în toamnă se va începe clasic, fără să adauge elementul vaccinare. Evident, în momentul respectiv, noi am devenit ținta comentariilor”.

”UBB este cea mai mare comunitate academică, noi avem 55.000 de oameni, din care 49.000 de studenți, iar deciziile despre cum începem școala, cum îi cazăm pe studenți întotdeauna au fost discutate. Am pornit de la propunerea studenților. Întotdeauna toate forurile studențești au susținut mesajul pe care universitatea l-a făcut public. Evident că într-o comunitate de 49.000 de studenți ai câțiva care nu sunt de acord cu opțiunea asta. Știți câte plângeri au fost? 10!”.

Daniel David este profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la UBB, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul UBB și preşedinte al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health.

Este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă din România. Campania Cotidianul, din 2005, l-a selectat în „Generaţia aşteptată”, ca fondator de şcoală de psihologie clinică şi psihoterapie cognitiv – comportamentală. Foreign Policy România l-a inclus în 2013 în Top 100 „Oameni care mişcă ţara în direcţii bune”, pentru activităţile de cercetare și inovare.

A fost consilier personal pentru cercetare/ştiinţă al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice (2005 şi 2016), iar în 2008, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Știinţifică, a fost decorat pentru ştiinţă cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Concurs de idei pentru viitorul Centru Cultural Multifuncțional din Oradea

Articolul următor

Asociația Română de Fintech a lansat un eveniment cu frecvență lunară pentru industria de profil

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
În februarie 2024, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (SPT) au însumat 41.450, potrivit Direcției Județene de Statistică.
Citeste mai mult

Turismul face pași înapoi la Cluj

Sosirile turiștilor în județ, în luna februarie, s-au diminuat față de aceeași perioadă a anului trecut. În februarie…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share