Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

TeraPlast intră la Bursa din Viena

Acțiunea producătorului bistrițean TeraPlast a fost inclusă de către Bursa de Valori de la Viena (BVV) în indicele CECE MID CAP, parte din familia de indici regionali CECExt (CECE Extended Index).

În acest fel, vizibilitatea acțiunii TeraPlast crește la nivel regional. Acesta este un indice ponderat în funcție de capitalizare și este alcătuit din cele mai lichide acțiuni ale companiilor relevante tranzacționate pe piețele din regiunea Europei de Est, de Sud și Centrală, care îndeplinesc criteriile indicilor mid-cap ai BVV.

„Creșterea vizibilității noastre în peisajul internațional sporește încrederea investitorilor în lichiditatea, dimensiunea și perspectivele companiei. Reprezentăm piața de capital românească atât în indicii FTSE Russell, cât și în indici regionali, cum este cel de față. Această poziție ne onorează și ne arată că investitorii rezonează cu strategia de dezvoltare a companiei, precum și cu performanțele și lichiditatea înregistrate de-a lungul timpului de către compania noastră”, a declarat Alexandru Stânean, CEO al TeraPlast.

Capitalizarea indexului CECE MID CAP este de 14,3 miliarde de euro, acesta fiind compus din 25 de emitenți din regiune. Structura indicelui este revizuită anual de către un comitet de indici dedicat. Acțiunile TeraPlast sunt incluse, din septembrie, și în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell, în urma promovării din indicii Micro Cap și Total Cap.

Grupul este compus din companiile TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack si Somplast. Acțiunile TeraPlast sunt incluse in indicele de referință BET al Bursei de Valori București.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

ACI, SOCOT și Simacek vor revitaliza culoarul Someșului

Articolul următor

Cum se va construi la Cluj. Trei principii enunțate de primărie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share