Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

UBB lucrează la un centru de imagistică de 18 milioane de euro

Ministrul interimar al cercetării, Barna Tanczos, a fost pus la curent cu principalele proiecte demarate de universitățile clujene Babeș-Bolyai și Sapientia.

“Sunt ferm convins că universitățile din România au perspective clare în privește cercetare, dezvoltare și inovare, iar noi trebuie să ne bazăm pe acestea. M-am întâlnit cu conducerea și cercetătorii UBB care mi-au prezentat trei dintre cele mai importante proiecte ale universității. Unul cuprinde restaurarea podurilor clădirilor istorice universitare pentru a le oferi o funcționalitate de care se poate bucura și publicul larg.

Totodată se lucrează la o infrastructură inteligentă care, pe lângă sprijinirea cercetării, contribuie și la dezvoltarea sistemului de sănătate din țară, și este nevoie de o rețea care să interconecteze bazele de date ale universităților. Ca ministru interimar al cercetării, inovării și digitalizării, am asigurat conducerea UBB că ne vom implica în implementarea a două proiecte care vizează digitalizarea reală a universităților”, spune ministrul.

El a participat la o discuție cu studenții UBB, în urma cărora a reușit să contureze câteva idei bazate pe felul în care văd aceștia protecția mediului și modul de viață prietenos cu natura. “Rolul meu nu este doar să îi ascult, ci să implic studenții în misiunea ministerului, care este de fapt responsabilitatea noastră, a tuturor. La cererea studenților de la UBB vom demara un program care va promova mobilitatea verde prin crearea infrastructurii necesare acesteia în centrele universitare”, a menționat Tanczos.

Rectorul UBB, Daniel David, l-a pus infomat despre INSPIRE, proiect care are ca obiectiv constituirea unei infrastructuri naționale de cercetare-dezvoltare-inovare competitivă la nivel internațional, pentru studiul creierului și a neuroștiințelor cognitive. Concluzia este că infrastructura poate transforma România în unul dintre liderii internaționali în domeniu.

Ministrul a discutat și cu alți specialiști din cadrul UBB despre conceptele green și smart și cum pot fi acestea implementate eficient în țară, inclusiv despre leadershipul academic al UBB în aceste domenii. El a punctat faptul că UBB este un model de universitate multiculturală, de șase ani ocupând cele mai bune poziții naționale în topurile internaționale.

Tanczos a dezbătut cu conducerea Universității Sapientia o serie de proiecte în desfășurare, cum ar fi cercetarea privind prelucrarea substanțelor dăunătoare mediului din apele uzate sau cercetarea privind conservarea apei curate. “În fiecare zi constatăm că avem un deficit de specialiști în multe domenii din administrația publică. Trebuie să lansăm programe de internship în cooperare cu instituțiile de învățământ superior, să utilizăm rezultatele proiectelor de cercetare din cadrul universităților și să profităm de expertiza lor”.

Centru de imagistică de 92 de milioane de lei

UBB va derula cel mai important proiect din regiune care vizează studierea creierului uman, finanțat din fonduri europene. Proiectul „Infrastructură pentru Spectroscopie și Imagistică de Rezonanță Magnetică la Câmpuri Înalte – INSPIRE” are valoarea de 92 de milioane de euro. Este cel mai mare proiect academic implementat de UBB, prin care se va dezvolta o infrastructură de cercetare de anvergură internațională, și reunește un grup interdisciplinar de fizicieni, psihologi, biologi, medici, biochimiști și ingineri.

„Sperăm să-l implementăm la un nivel performant, deoarece timpul de implementare s-a redus de la 3 ani la puțin peste 2 ani. Un astfel de proiect, prin anvergura pentru țară și prin faptul că a fost primul în domeniul sănătății în competiția națională, era normal să fie finanțat printre primele din 2020. Pentru ca el să devină un succes, avem nevoie de o colaborare, comunicare și susținere constantă în relație cu autoritățile locale și cu ministerele de specialitate”, a declarat rectorul UBB.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Patronii de restaurante și hoteluri: “Deconectați-ne de rata de incidență!”

Articolul următor

ACI, SOCOT și Simacek vor revitaliza culoarul Someșului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share