Grupul de Acțiune Locală Napoca Porolissum (GAL-NP), care grupează localități din Cluj și Sălaj, a raportat încheierea cu succes a două proiecte de mobilitate și de eficientizare energetică.
„Sâncraiu a reușit să ducă la bun sfârșit două proiecte dragi nouă, finanțate prin măsurile din propria noastră strategie de dezvoltare rurală. Primul este pista de biciclete înființată pe terasamentul căii ferate dezafectate pe ruta Huedin – Sâncraiu- Călățele. Am dat o nouă viață acestui traseu turistic ce merită vizitat, pe lângă faptul că pista asigură siguranța și fluidizează traficul în acel areal.
A doua veste bună este eficientizarea energetică a clădirii Școlii Ady Endre și dezvoltarea infrastructurii sportive. Au fost achiziționate patru containere care contribuie la ecologizarea domeniului public și a fost pusă la punct o instalație de panouri solare. Primii beneficiari sunt elevii, dar s-a demonstrat că se poate să folosim surse de energie alternative și prietenoase cu mediul”, susțin reprezentanții GAL-NP.
Proiectele sunt implementate prin măsurile M6B2 – Rural atractiv, respectiv M6B1 – Rural 21. GAL-NP este o asociație ce vizează dezvoltarea teritoriului său și comunitatea pe care o deservește printr-o abordare de jos în sus. Aceasta își gândește strategia de dezvoltare locală pe baza nevoilor comunității, susține și implementează proiecte cu finanțare europeană majoritar prin axa Programului Leader.
Obiectivul său principal este dezvoltarea mediului rural. Teritoriul GAL-NP cuprinde comunele Aghireșu, Beliș, Călățele, Căpușu Mare, Gilău, Izvoru Crișului, Măguri-Răcătău, Mănăstireni, Mărgău, Mărișel, Rîșca, Săcuieu, Sâncraiu și orașul Huedin.