Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Proiect comemorare eroi din județul Satu Mare

Cel puțin în perioada ultimilor 15 ani, asociațiile de rezerviști militari din județul Satu Mare, alături de alte asociații civice sau instituții din județ, au avut preocupări constante în domeniul  conservării/reabilitării mormintelor și operelor comemorative de război ale eroilor căzuți în primul și al doilea război mondial.

Mai mult, în contextul Centenarului Marii Uniri și al Primului Război Mondial, pe raza județului au fost construite/reabilitate o serie de monumente/morminte dedicate memoriei eroilor căzuți în cele două războaie, indiferent de naționalitatea acestora și steagul sub care au luptat. În 2019 s-a realizat și un album fotografic în care sunt  incluse cele peste 180 obiective (monumente, morminte, plăci comemorative) identificate la nivel de județ.

Toate mormintele și operele comemorative de război din județul Satu Mare se află în proprietatea și administrarea unităților administrative teritoriale (u.a.t.) sau a cultelor religioase.

În scopul conservării mormintelor și operelor comemorative de război, asociațiile de rezerviști, asociațiile civice și unele instituții publice au făcut, în decursul anilor, dese și repetate demersuri scrise, publice, inclusiv prin mass media, pentru sensibilizarea primăriilor să execute lucrări de întreținere periodică a acestor obiective și a zonei de protecție a acestora. Cu regret menționăm că, demersurile de mai sus nu au avut întotdeauna impactul scontat, morminte și opere comemorative de război relevante pentru istoria noastră fiind lăsate, de-a lungul anilor, în paragină, expuse distrugerilor și degradărilor.

Deși mulți primari cunosc și respectă obligațiile legale, am constatat că într-o serie de locații în care sunt înmormântați eroi români, mormintele acestora nu au fost întreținute. Mai mult decât atât, unele lucrări de reabilitare ale mormintelor de război, derulate în anii Centenarului, au început să fie compromise.

   Formulele birocratice uzitate în ultimii 15 ani, de corespondență cu u.a.t.-urile din județ, pe tema mormintelor și operelor comemorative de război, nu au avut eficiența și eficacitatea dorită, aspect ce ne-a motivat în găsirea unei alte strategii: generarea de evenimente publice în respectivele locații care să determine luarea de măsuri de către autoritățile locale, în final respectarea prevederilor legale privind întreținerea și conservarea mormintelor de război.

În fapt, unele dintre autoritățile locale nu își fac datoria, conform prevederilor legale, fapt ce a impus adoptarea unei alte strategii în relația cu acestea, respectiv crearea de evenimente publice anuale care să genereze acțiuni efective de reabilitare și întreținere a mormintelor de eroi români, conform legii.

 Obiectivele Proiectului multianual

    1. Conservarea mormintelor de război și asigurarea funcționării unui mecanism care să determine lucrări de întreținere periodice la mormintele de război și în zonele de protecție precum și atunci când sunt identificate degradări și distrugeri ale acestora;

2.Cultivarea în mentalul public, îndeosebi al tinerei generații, a datoriei civice și patriotice privind păstrarea memoriei înaintașilor noștri, cea a eroilor neamului ce și-au jerfit viața în slujba țării.

   Pentru ca aceste Obiective să fie constant atinse, s-a propus implementarea unui Program oficial de activități de comemorare a eroilor neamului pe parcursul întregului an, cel puțin odată pe an, în toate locurile de înhumare ale militarilor români, cu  participarea unor reprezentanți din partea Instituției Prefectului, Consiliului Județean, unităților militare, asociațiilor de rezerviști și celor civico-patriotice, Inspectoratului Școlar, cultelor religioase, mass mediei, etc.

    Organizarea la fiecare locație unde sunt înmormântați eroi români, cel puțin odată pe an, a acestor evenimente oficiale cu caracter public, va determina autoritățile publice locale, responsabile legal, să realizeze în mod periodic activități de întreținere și reparații la aceste obiective, inclusiv în zona de protecție a acestora.

    Prin analogie, așa cum orice cetățean cu conștiință civică, dragoste și respect față de înaintași, are grijă ca locul de înhumare al părinților să fie întreținut și cinstit cel puțin odată pe an, similar, prin participarea la evenimente, și noi, militarii în rezervă și activi, autoritățile și instituțiile județene și locale, ne arătăm respectul și recunoștința față de eroii români înhumați pe raza județului.

    Ineditul și valoarea acestui Proiect unic în țară, conform informațiilor noastre, constă în faptul că activitățile de comemorare au loc efectiv la locurile de înhumare ale militarilor români căzuți în cele două războaie mondiale: la margine de drum, în cimitire, în țințirime, în păduri sau pe vârf de deal.

În acest mod, venind efectiv la mormintele eroilor, noi, militarii în rezervă și activi, autoritățile și instituțiile județene și locale, ne arătăm respectul și recunoștința față de soldatul și ofițerul român, cunoscut sau necunoscut, ce au dat dovada sacrificiului suprem în cele două războaie mondiale, pe pământul patriei, pentru ca noi să trăim azi într-o Românie mare și liberă. Este foarte important de precizat că, eroii români căzuți în cele două războaie mondiale și înmormântați pe raza județului Satu Mare, sunt în marea lor majoritate proveniți din celelalte ținuturi istorice ale României și nu au aparținători locali care să vină cel puțin de Luminații, cu o floare și o lumânare la mormântul lor.

 

Echipa inițiatoare a Proiectul este formată din:

– Colonel (r) Mircea Blideran Președinte A.N.C.M.R.R. ”Alexandru Ioan Cuza”, Filiala Satu Mare

– Colonel (r) Iosif Pordea, Președinte A.N.C.M.R.R. din M.A.I., Filiala Satu Mare

– Colonel (r) Gheorghe Strâmb, Prim Vice Președinte A.N.C.M.R.R. din M.A.I., Filiala Satu Mare

– Colonel (r) Voicu Șichet, Președinte A.C.M.R.R. – S.R..I., Sucursala Satu Mare

– Colonel (r) ing. Ștefan Coșarca (autorul articolului de față)

            Proiectul se derulează sub patronajul Instituției Prefectului Județului Satu Mare, coordonator desemnat fiind domnul consilier Florian Gazdac.

Proiectul își propune derularea de evenimente la 41 morminte comune sau individuale de război din în 20 U.A.T.- uri de pe raza județului Satu Mare, mai putin la cele 7 morminte commune sau individuale de război din municipiile Satu Mare și Carei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Drum Construct va moderniza o șosea de acces spre rețeaua TEN-T

Articolul următor

MHS Truck & Bus Group a livrat, în România, în premieră, prima unitate a ediției speciale MAN TGX Individual Lion S.

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share