Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Hegedus: “Am suplimentat banii pentru programul Innotech Student”

Secretarul de stat de la Cluj și-a propus să îi transforme pe absolvenții de facultate în antreprenori | Foto: MIPE

Alocarea pentru programul național a fost suplimentată de la 20 la 135 de milioane de euro, cele 68 de proiecte selectate neputând fi departajate în urma evaluării, a precizat secretarul de stat clujean Csilla Hegedus, coordonator al Programului Operațional Capital Uman (POCU).

Guvernul a aprobat hotărârea care permite suplimentarea alocării financiare și semnarea de contracte pentru proiectele selectate prin programul finanțat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin POCU 2014-2020. Alocarea financiară este suplimentată de la 20 la 135 de milioane de euro, ca urmare a selectării a 68 proiecte cu punctaje egale.

Acestea nu au putut fi departajate în urma evaluării și a căror valoare depășea alocarea inițială. 23.500 studenți, doctoranzi și cursanți vor beneficia de sprijin pentru tranziția de la școală la viața activă. Se estimează că 1.300 studenți și cercetători își vor găsi o slujbă și 3.400 locuri de muncă vor fi create, ca urmare a sprijinului financiar oferit întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).

„Momentul în care îți închei studiile și trebuie să intri în câmpul muncii poate fi unul dificil pentru mulți tineri. Innotech Student oferă un sprijin financiar țintit și le propune o alternativă interesantă celor cu apetit pentru antreprenoriat, care vor să-și dezvolte o activitate pe cont propriu. Acești tineri pot deveni peste câțiva ani antreprenorii de succes ai României” – Csilla Hegedus

Inițiativele selectate cuprind programe de învățare prin experiență practică, servicii de mentorat, consiliere și orientare profesională axate pe dobândirea și formarea de competențe antreprenoriale în sectoarele economice cu potențial competitiv, adresate studenților. În prima etapă vor fi selectate planurile de afaceri finanțabile și vor fi înființate întreprinderile care urmează să realizeze cu ajutorul de minimis.

A doua fază vizează sprijinul financiar sub forma microgranturilor pentru deschiderea unei afaceri. Aceasta include activități pentru decontarea de către administratorul schemei de antreprenoriat a sumelor aferente implementării planurilor de afaceri.

Cum se acordă banii

  • până 40.000 euro, cel puțin 2 locuri de muncă
  • 40-60.000 euro, cel puțin 3 locuri de muncă
  • 60-80.000 euro, cel puțin 4 locuri de muncă
  • 80-100.000 euro, cel puțin 5 locuri de muncă

Sursa: MIPE

Pentru ultima etapă este prevăzută asigurarea sustenabilității planurilor de afaceri în timpul perioadei de implementare a proiectului. MIPE va comunica lista proiectelor selectate atunci când hotărârea de guvern va intra în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial.

Beneficiarii celor 68 proiecte selectate sunt ONG-uri (25), instituții de învățământ superior acreditate (16), întreprinderi mici (9), întreprinderi mijlocii (7), microîntreprinderi (5), camere de comerț (4), institut național de cercetare-dezvoltare, organizație patronală.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Noul terminal al aeroportului din Maramureș, ridicat pentru susținerea zborurilor externe

Articolul următor

Autostrada 10, întârziată cu cinci ani. Cum arată alunecarea de la Oiejdea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share