Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Knauf face pasul spre Huedin. “90% demarează investiția”

Grupul german vrea să folosească materia primă din zona Aghireșu la viitoarea sa fabrică | Foto: Knauf

Fabrica de gips-carton a holdingului german Knauf din orașul clujean, anunțată inițial la 70 de milioane de euro, este pe cale să se concretizeze.

“Săptămâna aceasta ne vom întâlni cu directorul executiv al companiei Knauf pentru Europa de Est pentru a începe primele discuții despre investiția care 90% se va face în orașul nostru – în decembrie se va decide despre cât și cum va investi în Huedin. În momentul în care am introdus gazul și avem infrastructura, Huedinul va deveni atractiv pentru investitori. Această investiție va schimba cu totul fața orașului” – primarul Mircea Moroșan.

Noua fabrică a fost anunțată de Knauf de aproape 15 ani, investiția fiind sistată după apariția crizei financiare din 2009. Grupul german a cumpărat atunci 5 ha în Huedin, locul unde urma să ridice fabrica de gips, şi alte terenuri în comuna Aghireşu, în apropierea orașului, acolo unde solul este bogat în caolin. Materia primă de la Aghireşu le-ar ajunge investitorilor pentru 100 de ani de producţie, conform administrației locale.

Fabrica de la Huedin urma să aibă o capacitate de 35 milioane mp/an şi să deservească cererea din vestul şi nordul ţării. Investiţia germanilor în zonă viza crearea a 300 locuri de muncă în Huedin. Knauf anunţa atunci că va sprijini dezvoltarea industriei pe orizontală şi va aduce alte cinci companii germane de dimensiuni mai mici în zonă.

Knauf este una dintre cele mai importante companii din industria materialelor de construcții, fiind dezvoltată ca o afacere de familie de către frații Alfons și Karl Knauf, iar apoi de fiii acestora, Nicholas și Baldwin. Aceasta avea 250 de fabrici, 35.000 de angajați și vânzări anuale de 10 miliarde de euro în 2019. În România este prezentă prin diviziile Knauf Insulation și  Knauf Gips.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Banca Transilvania a dominat Bursa de la București

Articolul următor

Baia Sprie vrea coridoare urbane spre Baia Mare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share