Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Dezbaterea planurilor de dezvoltări imobiliare sau industriale din Timișoara se va face în ședințe publice

Primăria Timișoara a anunțat că Noua Comisie Tehnică de Amenajare a Teritoriului, care se va ocupa de aprobarea solicitărilor investiționale din domeniul construcțiilor din oraș se va realiza în cadrul unor ședințe live în integralitate pe pagina de internet a instituției.

”Știți unde urmează să se construiască un nou cartier rezidențial sau o viitoare fabrică? Cât spațiu verde va fi amenajat în timpul acestor investiții sau cum se vor conecta cu rețeaua de transport public local? Cum se ajunge la aceste decizii? Pentru majoritatea celor care trăim în Timișoara, răspunsul este ”nu știu”. Pentru că dezbaterea acestor subiecte se făcea până acum, în spatele ușilor închise. Am schimbat acest lucru și cu noua Comisie Tehnică de Amenajarea a Teritoriului și de Urbanism dezbaterile vor fi transparente și deschise tuturor. Toate ședințele Comisiei vor fi difuzate online pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara pentru ca opinia publică să afle dintr-o fază incipientă care sunt viitoarele proiecte de dezvoltare ale orașului. Pentru ca atunci când ajungem în etapa de consultare a publicului, cetățenii să aibă deja informațiile necesare și să se implice cu recomandări. Este o dezbatere de care Timișoara are nevoie pentru a se dezvolta armonios”, spune primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

El insistă că toți cei care vor discuta și vor hotărî în cadrul acelei comisii sunt specialiști unul și unul.

”Noua Comisie are în componență specialiști cu o formare profesională diversă, tocmai pentru a avea puncte de vedere cât mai complexe și pertinente, pentru fiecare documentație: reprezentați ai facultăților de arhitectură, de construcții, geografie – planificare teritorială, peisagistică și ecodesign urban, dar și ai unor organisme importante – Ordinul Arhitecților, Registrul Urbaniștilor, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. Opiniile specialiștilor vor sta la baza avizelor de specialitate pe care Arhitectul Șef le emite pentru planuri de urbanism, studii de fezabilitate, de circulație, teme de proiectare, strategii de dezvoltare urbană, proiecte de interes municipal etc. – adică, pentru toate documentațiile care se referă la dezvoltarea spațială și urbanistică a orașului nostru. Astăzi am avut bucuria să cunosc în integralitatea ei, noua Comisie. Începând cu următoarea ședință îi veți putea urmări online”, a mai scris edilul șef.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Porsche Engineering extinde la începutul anului 2022 activitatea biroului său din Timșoara

Articolul următor

Taparo își deschide fabrică în hala Confstar

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share