Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Autostrada Târgu-Mureș, străbătută în 7 minute

Strabag a trimis deja notificarea de recepție a lucrării către CNAIR | Foto: Marton Kodok

Tronsonul din jurul municipiului Târgu-Mureș al Autostrăzii Transilvania (A3) care urmează să fie dat în folosință va fi străbătut de șoferi într-un timp foarte scurt.

Marton Kodok, membru al Asociației Pro Infrastructură (API), a furnizat imagini de la fața locului cu ultimele lucrări. “Strabag era cu efectivul complet pe A3 Ungheni – Târgu-Mureș și drum de legătură. Se lucra susținut în mai multe puncte pe șantier. Se dorește terminarea completă și recepția în totalitate.

Se curățau bordurile cu aer și cu mătură și se mai meșterea pe supratraversări, și acolo erau muncitori. Era o echipă cu semnalizare rutieră care instala bornele kilometrice. Zvonuri concrete de inaugurare nu sunt. Au trimis notificarea de recepție, dar mai durează până se dă în trafic – cel târziu 6 decembrie. Se poate parcurge lotul în 7 minute, până la nodul de la aeroport, dar mai avem de așteptat puțin”.

Antreprenorul general, Strabag (Austria) are toate șansele să dea în folosință lotul, incluzând procedurile de recepție, înainte de termenul contractual, conform API.

CNAIR rupe execuția de proiectare

“Circulația pe tronson poate fi deschisă până la sfârșitul anului. Trebuia să mă asigur însă că sunt finalizate toate lucrările necesare deplasării în siguranță. Proiectul se finalizează înaintea termenului contractual și se înscrie în buget. Unul dintre motive este că acest contract a fost unul doar de execuție, fără să includă și proiectarea. Astfel constructorul a putut înainta rapid fără să întâmpine greutăți. Se pare că aceasta este modelul de succes și de aceea ne-am propus să folosim același tipar și pentru alte proiecte. Pentru A7 – Autostrada Moldova folosim deja același tipar”, a spus Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
“Sectorul de drum de mare viteză Târgu Mureș -Ungheni, pe care l-am verificat, are o lungime de 9 km, din care 4,5 km la profil de autostradă şi 4,7 drum de legătură cu două benzi pe sens. Odată cu deschiderea circulației, Târgu-Mureș va avea asigurată în mare parte o legătură rutieră modernă cu Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Sebeș și Alba Iulia. Deocamdată nu este finalizat lotul Chețani – Câmpia Turzii.
În condițiile în care, tot până la sfârșitul anului, lotul 2 al Autostrăzii A10, Sebeș – Turda va fi deschis pentru circulația rutieră, drumul de la Târgu-Mureș la Alba Iulia se va desfășura în condiții de siguranță mult mai mari și în timpi mult mai scurți. Târgu-Mureș va avea o conexiune mult mai eficientă cu granița de vest, prin Vama Nădlac, chiar dacă deocamdată lipsesc cei 9 km pe A1, în zona Margina – Holdea, unde urmează să fie construite tuneluri. Contractul pentru proiectarea și execuția tunelurilor se află în licitație” a declarat oficialul CNAIR.

Lucrările la tronson au fost contractat în 2015 de statul român cu asocierea Lemacons – Vega 93, Arcada pentru 179 de milioane de lei, urmate de reziliere, După o nouă atribuire, către Itinera – Retter Project Management, pentru 209 milioane, din nou eșuată, execuția a fost încredințată Strabag, pentru 192 de milioane.

Proiectul Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş), parte din A3, a început în 2004, în baza unui contract încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia terminat în 2012. A3 a fost împărțită inițial de autorități în două proiecte, București – Brașov și Brașov – Cluj-Napoca – Borș, lungimea sa fiind de 584 km.

Total
0
Shares
1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Evoluția hibrizilor de rapiță Pioneer® în 2021. Producții ridicate și start bun în noua campanie

Articolul următor

Traseele caselor tradiționale sălăjene, grupate pe o platformă web

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share