Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

UMFST Târgu Mureș. Concepte inovative de educație prin Smart University

Unul dintre cele mai inovatoare proiecte implementate la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” se referă la crearea și implementarea conceptului Smart University. Prin acest demers, universitatea din Târgu Mureș răspunde prompt noilor provocări generate de migrarea multor proceduri educaționale, dar și a managementului academic, în spațiul virtual. Detalii despre ceea ce reprezintă Smart University la UMFST Târgu Mureș ne-a oferit Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul universității mureșene.

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” s-a remarcat, de-a lungul anilor, printre altele, prin capacitatea ridicată de inovare arătată de către conducerea academică, cadrele didactice și studenții săi. Una dintre direcțiile inovatoare se referă la dezvoltarea și implementarea conceptului inovativ de Smart University. În ce constă acesta?

Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei: În acord cu strategia de dezvoltare a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, am implementat, în urmă cu câțiva ani, conceptul de Smart University, când ne-am propus să facem un pas înainte în această lume dinamică și profund tehnologizată. Într-adevăr, este un concept inovativ holistic de transformare a Universității prin implementare de noi tehnologii, transformări de sustenabilitate, management și leadership modern.

Revoluția digitală nu are repere definibile astăzi, ci este un proces de un dinamism spectaculos. Progresele în automatizare, digitalizarea informațiilor, accesul fără precedent la date și la cunoștințe transformă fiecare domeniu al existenței noastre. Pe măsură ce adoptăm această societate bazată pe tehnologie, universitățile trebuie să se schimbe, de asemenea, într-un ritm necunoscut anterior educației din învățământul superior. În timp ce ne menținem misiunea principală de a educa generația următoare și de a cultiva noi forme de cunoaștere, universitățile trebuie să îmbrățișeze, de asemenea, rolul în continuă expansiune în impulsionarea inovației și catalizarea dezvoltării sociale și economice.

În cadrul Universității funcționează un studio multimedia dotat cu echipamente ultra performante. Care este scopul acestui studio și ce activități se realizează cu ajutorul și prin intermediul acestuia?

L.A.: Proiectul studioului a avut două etape de dezvoltare. Prima etapă a început în urmă cu câțiva ani, când am aniversat 70 de ani de la înființarea Universității. Atunci am creat acest concept printr-un parteneriat cu o televiziune locală, unde am avut emisiuni săptămânale menite să promoveze evenimentele care s-au petrecut în acel an aniversar și să aducă în fața oamenilor realizări deosebite. Datorită impactului pozitiv pe care l-a avut acest proiect ne-am dorit să facem un pas înainte și să creăm un studio al Universității, dotat cu echipamente și aparatură de ultimă generație, cu un spațiu de emisie mai larg, în care să abordăm subiecte și teme de interes pentru comunitatea academică și locală și care să aducă Universitatea într-un spațiu multimedia extrem de tentant.

Așadar, studioul multimedia UMFST Live a luat naștere în luna august 2018 cu scopul de a produce emisiuni tematice, oferind în egală măsură suportul noilor tehnologii de comunicare și de informare pentru realizarea unor proiecte multimedia structurate pe curriculum-ul universitar sau pentru promovarea evenimentelor instituționale. Studioul este dotat cu o grilă de lumini, camere video profesionale, mixere audio-video, microfoane (tip lavalieră) wireless, echipamente pentru live video streaming, stații grafice, chroma key și decoruri ce urmează a fi modernizate în această toamnă.

De la început, în acest proiect au fost implicați profesioniști și oameni care s-au format aici și care au devenit profesioniști. Personalul tehnic ce asigură producția UMFST Live este în creștere, pe măsură ce standardele de calitate s-au ridicat de la an la an. Vorbim despre o echipă dinamică formată din oameni de televiziune, cadre didactice ale Universității și studenți care realizează emisiuni tematice și rubrici, iar pe această cale doresc să transmit un mesaj de apreciere echipei UMFST Live pentru contribuția adusă la dezvoltarea acestui proiect media. Le doresc mult succes și multă inspirație în alegerea subiectelor.

Studioul multimedia UMFST Live are menirea de a furniza informații de interes atât pentru comunitatea academică, cât și pentru comunitate. Pune în valoare resursa cea mai de preț a unei instituții de învățământ superior, oamenii, pe cei care și-au dedicat viața pentru instruirea tinerelor generații și care, prin intermediul unor producții multimedia, contribuie la informarea și dezvoltarea societății în care trăim.

Care este rolul acestui studio multimedia în strategia de comunicare și promovare a Universității?

L.A.: Componenta de PR este importantă pentru Universitate, iar pe lângă canalele tradiționale de informare și comunicare, acest studio reprezintă un instrument valoros de promovare a activităților, proiectelor și evenimentelor Universității pe plan local, național și internațional, cu atât mai mult cu cât nu există zi în care să nu se petreacă un eveniment în Universitate. Este, în același timp, un canal prin care Universitatea comunică cu comunitatea academică și locală, cu viitorii sau potențialii studenți, dar și cu toți cei interesați de instituția noastră de învățământ. În pandemie, cu toții am petrecut mai mult timp online, informațiile au fost la un click distanță, iar prin intermediul acestui studio am fost mult mai aproape de studenții noștri.

În ceea ce privește învățământul online și întregul proces didactic, știm că în cadrul Departamentului pentru Resurse Educaționale Multimedia se realizează activități și materiale educaționale menite să susțină sistemul de e-learning. Puteți să ne oferiți mai multe detalii?

L.A.: Departamentul pentru Resurse Educaționale Multimedia, coordonat de către șef de lucrări dr. Adrian Ivănescu, a fost înființat la începutul anului 2020 cu scopul de a realiza materiale educaționale multimedia necesare disciplinelor din cadrul Universității. Viziunea noului departament contribuie la conceptul holistic Smart University – Smart Education – Smart Learning prin utilizarea în interacțiunea personalului didactic cu studenții a platformelor de tip Q&A, utilizarea de suporturi de curs electronice, realizarea manualelor de tip E-book în colaborare cu Editura Universității, realizarea de cursuri video pentru toate disciplinele, crearea unei platforme online de studiu, extinderea modulelor online cu noi aplicații moderne de învățare, rezultatul fiind generalizarea la nivelul tuturor disciplinelor, a sistemului de e-learning și learning space.

Departamentul si-a propus să asigure suporturile de studiu la nivelul fiecărei discipline prin realizarea de materiale didactice video pentru studenți sub forma de lecții structurate conform curriculei Universității, cursuri pentru programele la distanță, activități demonstrative, cursuri de pregătire pentru examenul de admitere, tutoriale etc., în limbile română, maghiară și engleză. Totodată, și-a propus realizarea platformei de e-learning și funcționalizarea acesteia, desfășurarea activităților de învățământ online, extinderea utilizării platformelor de tip e-learning și networking prin: utilizarea facilităților moderne de predare și de comunicare (e-learning, learning-space, e-books, e-lessons), dezvoltarea platformelor de studiu existente, eficientizarea pregătirii didactice și indexarea materialelor într-un spațiu de tip cloud al Universității pentru o accesare unitară și facilă.

În cadrul acestui departament au fost înregistrate cursurile de pregătire pentru admiterea UMFST, au fost realizate suporturile de curs pentru programele de învățământ la distanță, au fost înregistrate materiale video pentru campaniile de sănătate publică desfășurate de către studenți, precum și cursurile din cadrul Congresului Marisiensis sau diferite tutoriale pentru studenți.

Ce obiective mai are Universitatea în ceea ce privește dezvoltarea conceptului de Smart University?

L.A.: Suntem în continuare preocupați de dezvoltarea conceptului de Smart University prin extinderea lui în mai multe domenii ale vieții academice, cum ar fi: Smart Campus – îmbunătățirea învățării și a calității vieții studenților, costuri de operare mai reduse, securitate și siguranță mai mari, durabilitate ecologică îmbunătățită prin utilizarea la nivel de clădiri, infrastructură, rețele, energie, tehnologii ecologice, securitate și durabilitate a aplicațiilor și a dispozitivelor inteligente integrate; Smart People – conectarea studenților, profesorilor, personalului și angajaților la actuala societate informațională; Smart Quality – asigurarea calității în predare și în cercetare prin studii de impact a proceselor și procedurilor în vigoare sau în proiect de realizare; evaluare externă periodică a universității, evaluări interne periodice și ad-hoc; Smart Recruitment – atragerea celor mai bune talente, studenți, personal didactic, profesioniști, medici universitari, lideri în activitățile Universității; Smart Governance – One application, one system, one process prin integrarea în administrație a unei soluții recunoscute internațional de Enterprise Resource Planning (ERS), menit să gestioneze mai eficient activitățile cotidiene: contabilitatea, aprovizionarea, managementul proiectelor, managementul riscurilor și performanța administrativă; Smart Influence – creșterea influenței mediului academic în definirea strategiei de dezvoltare a regiunii, la nivel de comunitate, companii, autorități guvernamentale.

(Publicat în ediția print TB 105)

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Rompetrol va construi patru stații de carburanți în județul Arad, pe A1

Articolul următor

Municipalul din Sighișoara, un spital pentru comunitate

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share