Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Orașul Sovata are o super grădiniță, dotată la standarde europene

Finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), cu o valoarea a proiectului de 10,5 milioane de lei, grădinița inagurată la mijlocul lunii septembrie în Sovata este finalul unui demers început cu 14 ani în urmă. Efortul autorităților locale a dus la ridicarea uneia dintre cele mai mari și mai bine dotate grădinițe din România.

Pentru familiile cu copii, din Sovata, noul an școlar a venit cu vești foarte bune. Aici a fost inaugurată o nouă grădiniță+creșă, de mare capacitate, dotată la standarde europene, în care vor fi pregătiți toți copiii preșcolari din Sovata.

Conform proiectului, suprafața totală a clădirii noii grădinițe din Sovata este de 3204 m², cu o capacitate de 300 de locuri, adică 17 grupe.

În afară de sălile de desfășurare a activității educative, clădirea cuprinde și o sală de mese cu 200 de locuri, bucătărie, grupuri sanitare, spălătorie și călcătorie + spații personal. La dispoziția copiilor există și o zonă de sport + zonă verde prevăzută cu spațiu de joacă.

La inaugurare a participat și președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, cel care a demarat proiectul în 2007-2008, când era primar al orașului Sovata. ”Ideea acestei grădinițe este din anul 2000. Am început în acea perioadă demersurile, având în vedere necesitatea majoră. Copiii din grădinițele și creșele din Sovata își desfășurau activitatea în clădiri foarte vechi, mare parte retrocedabile. În 2008 a venit finanțarea pentru acest proiect, a fost construită partea de subsol, dar, din păcate, după schimbarea guvernării, a fost tăiată complet finanțarea. Am început apoi o luptă pentru obținerea altei finanțări. În 2017, când a fost demarat Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL2, orașul Sovata a avansat ca prioritate acest proiect. A venit finanțarea, a urmat licitația și iată, suntem la momentul în care inaugurăm una dintre cele mai mari și moderne grădinițe din România. Este o mândrie a orașului Sovata, este o mândrie a județului Mureș și o mândrie a mea personală și a primarului actual din Sovata, domnul Fülöp László Zsolt. Sper ca astfel de investiții să fie tot mai multe în țară”, a declarant acesta.

Referitor la investițiile majore din Sovata, atât în perioada în care a fost primar aici, cât și acum, președintele CJ Mureș a spus: ”Continuitatea este un element important în administrația publică. Mă bucur că actualul primar, dl. Fülöp László Zsolt a continuat cu brio proiectele începute pe vremea când eram eu primar și a inițiat proiecte noi pentru dezvoltarea orașului Sovata. Îl felicit pentru activitate și sunt sigur că va continua în același fel”.

La rândul lui, actualul edil șef din Sovata a făcut câteva aprecieri pe marginea uneia dintre investițiile majore realizate pentru educația copiilor din orașul mureșean.

”Finalizarea acestui proiect este o mare reușită. Avem o grădiniță nouă, modernă, propice dezvoltării armonioase a copiilor noștri. Aș menționa și faptul că în clădirile rămase goale, după mutarea grădinițelor în noul sediu, vor putea avea loc alte activități din diverse domenii.

Legat de grădinița inaugurată azi și de faptul că am putut duce la bun sfârșit acest proiect, consider că este o dovadă a faptului că se poate. Nu am renunțat la el și iată că azi suntem aici, în fața unui obiectiv modern, extrem de necesar”, a subliniat acesta.

Conform conducerii grădiniței, grupele sunt ocupate la capacitatea celor 300 de locuri, din care 250 preșcolari și 50 de copii în grupele de creșă.

(Din ediția print TB 105)

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cinci firme de arhitectură și proiectare pentru Centrul Cultural Oradea

Articolul următor

Cartea în centrul Clujului la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share