Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Dispare criteriul de eligibilitate „primul venit, primul servit” la Măsura 3

Protestele mediului de afaceri în legătură cu noile criterii de aligibilitate ale Măsurii 3 nu au fost zadarnice. Acestea vor fi schimbate.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu a avut, marți, o consultare cu mediul de afaceri privind ghidul solicitantului aferent măsurii 4.1.1. „Investiții în activități productive” prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) vor putea obține fonduri europene reprezentând granturi pentru investiții. Această măsură va fi gestionată de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Programul Operațional Competitivitate.

Modificări

Suma care poate fi accesată de către un aplicant, precum și criteriile de departajare au reprezentat principalele modificări asupra cărora s-a convenit, chiar de la această primă întâlnire a lui Dan Vîlceanu cu reprezentanții mediului de afaceri.

Astfel, o firmă va putea solicita un grant de investiție de cel mult 5 ori valoarea cifrei de afaceri pe care a înregistrat-o în anul 2019, iar departajarea se va face în baza unui sistem de evaluare, pe criterii obiective. Anterior, valoarea maximă a grantului era propusă la 1.000.000 de euro.

Le mulțumesc tuturor partenerilor de dialog și vreau să îi asigur că vom prelua cât mai multe observații din cele pe care le-au transmis, dar că trebuie să ținem cont și de reglementările aprobate de Comisia Europeană. Avem soluții si nu ne permitem să amânăm foarte mult decizia”, a precizat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dan Vîlceanu.

Din discuții s-a conturat modalitatea de evaluare și departajare a proiectelor care vor putea fi depuse de către beneficiarii în termen de 5 zile de la deschiderea apelul de finanțare.

Până la un scor de maximum 60 de puncte (60% din punctaj), proiectele vor fi evaluate automat și ierarhizate în funcție de punctajul obținut. În a doua etapă, în ordinea punctajului obținut, dosarele vor fi evaluate în funcție de criteriul verde (40% din punctaj) și doar până la atingerea limitei maxime de 358 milioane de euro. Numărul minim de puncte pe care un proiect trebuie să îl obțină ca să fie eligibil pentru finanțare este de 70.

În cazul în care vor exista proiecte cu punctaj egal, criteriile de departajare vor fi: ponderea echipamentului tehnologic din valoarea totală a proiectului; numărul locurilor de muncă nou create; data și ora depunerii proiectului.

Valoarea minimă a unui proiect va fi de 50.000 euro și de maximum 1.000.000 de euro. În cadrul acestei măsuri, nu vor fi considerate cheltuieli eligibile achizițiile de proprietăți sau construcția de clădiri, ci doar amenajarea și modernizarea de spații. Valoarea totală a prezentei scheme de ajutor de stat va rămâne 358 milioane euro.

La consultări au participat, alături de ministrul Dan Vîlceanu, reprezentanți ai Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), ai Asociației Teritoriale pentru Energie și Eficiență Energetică, ai Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), ai Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală din România, ai Asociației Consultanților în Management din România (AMCOR), ai Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, ai Patronatului Consultanților pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și alți reprezentanți ai mediului de afaceri.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

„Romanian Food & Agribusiness Conference”, la a IX-a ediție: Cum a fost anul agricol 2021

Articolul următor

Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Unirii a fost predat incomplet

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share