Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Majoritatea bazinele didactice de înot din județul Bihor, gata în primăvară

Consiliul Județean Bihor construiește, prin Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, bazine didactice de înot în șapte localități din județ. Acestea se află în diferite stadii fizice de execuție, cele mai avansate lucrări fiind la Nucet și Valea lui Mihai. Unul dintre complexe a fost finalizat în primăvara anului 2021.

Complexul din Nucet a ajuns la un stadiu fizic de 80%. Au fost montate gresia și faianța și au fost finalizate instalațiile electrice și sanitare. Urmează montarea obiectelor sanitare, a linerului pentru piscină și a elementelor decorative. Termenul de finalizare este februarie. Complexul de bazine din Valea lui Mihai este realizat, de asemenea, în proporție de 80%, termenul de frinalizare fiind stabilit în luna aprilie.

În Beiuș, lucrările se află la un stadiu fizic de 75%. Constructorii au terminat exteriorul clădirii, au fixat linerul pentru piscină, iar montajul gresiei și al faianței se apropie de final. Urmează turnarea scărilor de evacuare. Complexul va fi gata în luna martie.

Proiectul din Marghita va fi gata tot în luna martie, lucrările ajungând la un stadiu de 70%. Au fost realizate instalațiile electrice și sanitare și urmează finalizarea exteriorului, iar mai apoi turnarea scărilor de evacuare. Bazinele din Ștei vor fi gata în luna aprilie, iar în Salonta, în luna iulie. La ambele construcții, lucrările au ajuns la un stadiu de 60%.

Cel de-al șaptelea complex din județ, cel de la Săcueni, a fost finalizat anul trecut, fiind predat în administrarea primăriei.

Orașele Săcueni, Beiuș, Ștei, Marghita, Salonta și Valea lui Mihai sunt prevăzute complexe cu două bazine de înot didactice, de dimensiuni 25×12.5 m, respectiv 6×12.5 m, cu grupuri sanitare, vestiare și tribune. În Nucet va fi construit un singur bazin, de tip semi-olimpic, cu dimensiunea 25 m x 12,5 m.

Bugetul alocat pentru întregul proiect este de 35,7 milioane de lei. Cu excepția orașului Salonta, unde constructorul este SC Davinci SRL, în celelalte localități firma care execută lucrările este Costa Voc Impex SRL.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

256 de proiecte ale primăriilor din județul Arad implementate doar în anul 2021

Articolul următor

HiSky renunță la zboruri de pe patru aeroporturi din Ardeal

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share