Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Palatul Sebestyen, tentație imobiliară la Cluj

Monumentul de la kilometrul zero al Clujului face obiectul unor dispute litigioase controversate, pe rolul instanțelor. Totul a pornit de la intenția proprietarilor din podul imobilului de a amenaja apartamente la mansardă.

Pentru astfel de lucrări este nevoie în prealabil de acordul celorlalți proprietari de apartamente, de la nivelurile inferioare, conform Radio Cluj. Proprietarii somați să își exprime acordul sunt îngrijorați de anvergura lucrărilor propuse de vecinii lor, care pot să pună în pericol întreaga structură de rezistență a clădirii.

“Am solicitat să fie efectuate în prealabil verificări riguroase, mai ales că documentele puse la dispoziție pentru informare nu erau în măsură să demonstreze pertinent dacă edificiul suportă încărcături suplimentare și dacă există sau nu riscul prăbușirii. Asupra noastră s-au făcut presiuni să ne exprimăm cât mai repede acordul și, văzând că nu s-a reușit, s-a ajuns în cele din urmă în fața instanței de judecată.

Încărcările însemnate realizate prin compartimentarea podului, respectiv materialele de construcție, finisaje, corpuri de mobilă vor pune presiune asupra structurii de rezistență, fiind necesară acordarea unei atenții deosebite cu privire la autorizarea acestor lucrări”, afirmă Raluca Gilles, unul dintre proprietarii apartamentelor din clădirea de pe str. Universității 3.

Specialiștii în monumente istorice au concluzionat că, în lipsa unor verificări riguroase, există șanse ridicate ca Palatul Sebestyen să nu facă față acestor intervenții, având în vedere că podul nu a avut destinația de mansardă și că există riscul prăbușirii sale în caz de amenajare de apartamente la mansardă.

Proprietarii duc acum o luptă pentru prezervarea valorii patrimoniale și culturale pe care o reprezintă Palatul Sebestyen în comunitatea clujeană, dar și pentru protejarea dreptului lor de proprietate asupra apartamentelor. Litigiul se află în etapa apelului, cauza fiind suspendată până la soluționarea definitivă a unui alt proces care se află pe rolul instanțelor clujene.

Construit la începutul sec. XX de către antreprenorul de succes David Sebestyen, imobilul reprezintă un important edificiu al comunității clujene. Valoarea sa artistică și culturală este dată de stilul secession, care se desprinde din art nouveau. Membrii acestei familii, de origine evreiască, au avut un destin tragic, fatalist, foarte puțini supraviețuind Holocaustului.

Imobilul a găzduit apartamente de lux, magazine, un cinematograf, o librărie, sediile unor instituții (Tribuna, Uniunea Scriitorilor, Uniunea Artiștilor Plastici). Palatul face parte din ansamblul urban ce alcătuiește centrul istoric al Clujului, alături de Palatul Justiției, Universitatea Babeș-Bolyai, Palatul Primăriei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Licitație deschisă pentru dotarea școlilor din Oradea cu echipamente IT

Articolul următor

Încep punerile în posesie din Livada Palocsay

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share