Compania Națională de Investiții (CNI) va finanța o nouă bază sportivă în reședința de județ a Sălajului, printr-o alocare de 1,1 milioane de euro.
În sala Avram Iancu din Primăria Zalău, conducerea instituției reprezentată de primarul Ionel Ciunt și de cei doi viceprimari, Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas, alături de reprezentanții Direcției de patrimoniu și Direcției tehnice, au avut discuții finale cu antreprenorul care a câștigat licitația.
Aceasta se referă la obiectivul de investiții pentru construcții de baze sportive proiect tip 1 – V2, încălzire cu gaz – construire bază sportivă Tip 1, str, Făgetului, din municipiul Zalău, investiție realizată prin CNI. Valoarea proiectului de investiții se ridică la 5,6 milioane de lei.
În cadrul întâlnirii s-au pus la punct ultimele detalii ale proiectului, iar constructorul a dat asigurări că, după ce se va obține autorizația de construire, în cel mult nouă luni obiectivul de investiții va fi terminat.
Noua bază sportivă va avea un teren de fotbal de dimensiuni mari, omologat UEFA, cu gazon sintetic, un teren cu dimensiunea de 40/20 din tartan, nocturnă, o parcare pentru două autocare și una pentru 55 de autoturisme. În cadrul acestei baze sportive se vor putea practica sporturi precum fotbal, volei și handbal.