Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Consulul Massimo Novali, de la Cluj, a primit Ordinul Steaua Italiei

Ambasadorul Italiei a făcut un tur de forță la Cluj, vizitând patru instituții | Foto: PCN, USAMV

În prezența invitaților Ambasadei și Consulatului Italiei a avut loc momentul oficial de înmânare a Ordinului Steaua Italiei în grad de Cavaler lui Massimo Novali, consul onorific al acestui stat la Cluj.

 

Ceremonia de la Primăria Cluj-Napoca (PCN) a fost prezidată de ambasadorul Italiei la București, Alfredo Maria Durante Magnoni, distincția fiind acordată în semn de apreciere pentru contribuția semnificativă a consulului la consolidarea relației cu diaspora italiană.

“Am discutat despre modul în care, alături de ecosistemul local, urmărim să poziționăm orașul ca un hub internațional de inovare și tehnologia informației, un oraș care oferă cetățenilor săi o calitate ridicată a vieții, oportunități profesionale și culturale, dar și siguranță”, a relatat edilul Emil Boc.

Municipiul Cluj-Napoca a inițiat din 2005 o cooperare cu Provincia Parma din Italia. Numeroase acțiuni bilaterale au consolidat, de-a lungul timpului, relațiile academice, economice, culturale și turistice.

Ambasadorul a efectuat și o vizită la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), unde a fost întâmpinat de rectorul Cornel Cătoi și de membri ai conducerii academice a instituției. Cu această ocazie, diplomatul italian a primit un vin din producția proprie a USAMV.

Discuțiile de aici au vizat realitățile și perspectivele agriculturii ecologice, întărirea parteneriatelor deja existente între USAMV și instituții de învățământ din Italia și posibilitățile de colaborare în domenii și specializări noi. Printre instituțiile vizitate de ambasador s-au mai numărat Prefectura și Consiliul Județean Cluj.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Pivnițele misterelor de sub Cetatea Ardud vor fi deschise pentru vizitatori

Articolul următor

Oradea candidează la European Best Destination 2022

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share