Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Magistrala Transgaz Cluj – Sălaj – Bihor, gata în 2024

Transgaz vizează dezvoltarea sistemului național de transport al gazelor naturale | Foto: Obiectiv BR

Conducta de transport de 70 km dintre cele trei județe, pe traseul Huedin – Lugașu, a primit certificatul de urbanism din partea administrației din Sălaj.

Documentul este valabil pentru obiectivul de investiții care vizează conducta de transport de gaze naturale, inclusiv alimentare cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică. Aceasta va face legătura între două capete de magistrală de gaz, din zona Huedin (județul Cluj), până în zona Lugașu de Jos (Bihor).

Lungimea în plan a traseului conductei este, pe teritoriul Sălajului, de 4,4 km, cea reală fiind definitivată după efectuarea măsurătorilor topografice. Ulterior stabilirii traseului, vor fi identificate categoriile terenurilor traversate, suprafețele afectate din fiecare localitate, deținătorii parcelelor. Investiția urmează să fie realizată în perioada 2023-2024.

“Certificatul de urbanism emis reprezintă un pas extrem de important pentru realizarea proiectului de investiții declarat de Guvern ca fiind proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale. Faptul că magistrala traversează județul nostru nu poate decât să ne bucure. Pe teritoriul Sălajului, conducta va fi amplasată în extravilan și intravilan, pe teritoriile localităților Sâg și Fildu de Jos.

În același timp, va da posibilitatea realizării de rețele secundare pe o rază de până la 50 km. Acest lucru va stimula dezvoltarea economică a zonelor respective, prin crearea de condiții prielnice pentru atragerea de investitori, și va îmbunătăți condițiile de viață ale locuitorilor”, consideră Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

Traseul magistralei mai include localitățile Ţeţchea, Aştileu, Aleşd, Valea Crişului, Borod, Bratca (Bihor), Negreni, Ciucea, Fildu de Jos, Poieni (Cluj). Ministrul energiei, Virgil Popescu, anunța că prin realizarea acestei conducte se va asigura alimentarea cu gaze naturale pentru 32.800 consumatori casnici, 127 instituţii publice (şcoli, primării, dispensare) şi diverşi agenţi economici.

Oraşul clujean Huedin s-a racordat la conducta de transport DN 400, de la Aghireşu. În judeţul Bihor, pe direcţia Piatra Craiului – Lugaşu nu există conducte de transport de gaze. Conductele existente la care se va cupla cea nouă sunt DN 400 Biharia (Lugaşu), respectiv DN 400 Aghireşu (Huedin).

Strategia națională vizează interconectarea sistemului de transport gaze naturale din Vest (zona de consum Oradea), cu sistemul de transport gaze naturale din partea de Centru-Nord (zona de consum Cluj), asigurându-se astfel alimentarea cu gaze pentru zonele aferente din două direcţii şi echilibrarea sistemului naţional.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Oprean SRL: Anul trecut am reușit încă o dată să menținem creșterea pe care ne-am propus-o

Articolul următor

Elite în Business 2021. Banat și Transilvania. Județul SĂLAJ – Top 20 companii cu capital străin

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share