Instituții de învățământ superior din Cluj, Timișoara, Brașov, Sibiu sau Oradea vor participa la un program de preaccelerare pentru startup-uri tehnice inițiate de tineri antreprenori, studenți și cercetători, cele mai bune fiind propuse la finanțare.
Selecția în cadrul programului inițiat de Innovation Labs presupune prezentarea ideilor de business în cadrul unuia dintre competițiile (hackathon) organizate regional în Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Timișoara, București. Juriul format din reprezentanții partenerilor programului și antreprenori cu experiență va decide ideile și echipele care vor fi admise la mentoratul de cinci luni.
„Vom oferi un mediu prietenos de experimentare și rețele strânse de sprijin tehnologic și de mentorat de la jucători de vârf din ecosistemul inovării”, a detaliat Răzvan Rughiniș, cofondator al Innovation Labs. Programul se va desfășura în perioada martie – iulie, în cele cinci centre regionale, dar cu participanți din întreaga țară. Înscrierile se vor face până în 11 martie pentru competițiile din Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, respectiv 19-20 martie pentru Sibiu și București.
Parteneri academici locali
Cluj-Napoca: Universitatea Babeș–Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Științe Agricole
Timișoara: Universitatea Politehnica, Universitatea de Vest
Brașov: Universitatea Transilvania
Sibiu: Universitatea Lucian Blaga
Oradea: Universitatea din Oradea
Echipele calificate vor avea parte de un program de mentorat și susținere de cinci luni, menit să le sprijine în a transforma o simplă idee într-un produs minim viabil, validat de clienți reali. Programul oferă mentorat specializat pentru creșterea produselor, acces la parteneri de business și tehnologii de ultimă oră.
Echipele își vor prezenta prototipurile finale în 26 iulie, la Demo Day, care va aduce oameni ce utilizează tehnologii în realizarea unor produse inovative, în startup-uri proprii sau companii de vârf. Finala va fi o șansă pentru echipe de a câștiga atenția unor finanțatori, parteneri sau noi utilizatori.
Echipele vor fi: exclusiv din studenți; din studenți și antreprenori cu experiență; spin-off din mediul universitar, formate din cercetători. Direcțiile strategice de dezvoltare ale ediției vor fi agricultură, Blockchain, securitate cibernetică, DevTools (simplificarea proceselor de dezvoltare software și hardware; comerț digital; E-health; lifestyle; retail; orașe inteligente și Industrie 4.0; sustenabilitate.
Acesta este cel mai longeviv program de educație antreprenorială de tip preaccelerator din mediul universitar românesc și lansat 450 de echipe, cu 2.200 de participanți individuali, având investiții de 5 milioane de euro ridicate în ultimii trei ani. Competiția este coordonată de asociațiile Tech Lounge, Transilvania IT, Calemis, EduHub, Cowork Timișoara.
Echipe de succes precedente
- XVision (Timișoara), interpretarea radiografiilor prin inteligență artificială – finanțare de 1 milion euro
- 2Space (București), accesibilitatea spațiului prin sateliți mici – 150.000 euro
- Synaptiq (Cluj-Napoca), interpretarea automatizată pentru identificarea tumorilor canceroase – 250.000 euro
- Bookr (Cluj-Napoca) – managementul eficient al relațiilor cu clienții, bazat pe transparență – 120.000 euro
- VatisTech (București) – motor de căutare pentru conținut de tip podcast, video și audio, bazat pe algoritmi de traducere vorbit-în-scris și de machine learning – 200.000 euro
- Siscale (Timișoara), soluție de cybersecurity bazată pe AI – 642.000 euro
- Medic Chat (București), platformă de accesare online de servicii medicale, cu o comunitate extinsă de medici – 300.000 euro