Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cemacon face istorie după restructurare: afaceri de 35 milioane euro

Fabrica de plăci ceramice a atins, în 2021, cel mai înalt nivel al cifrei de afaceri de la înființare, cu un plus de 41% față de anul precedent, dublându-și profitul net, la 55 de milioane lei. Aceasta a ieșit cu bine dintr-un proces de restructurare, ajungând acum la un număr dublu de angajați.

“Într-un context macroeconomic dificil, cu o piață a construcțiilor extrem de dinamică, am luat o serie de decizii strategice menite să ne asigure o poziție solidă pe piața producătorilor de blocuri ceramice din regiune”, se specifică în raportul anual al companiei. Activele nete înregistrau o creștere de 26% față de 2020, depășind 237 de milioane de lei.

“Ținând cont de contextul geopolitic actual, ale cărui efecte deja s-au făcut simțite și pe Bursa de Valori București, doresc să transmit un îndemn la responsabilitate și cooperare între toți producătorii români, pentru a ne menține într-o zonă de stabilitate, de care depinde viitorul nostru local și regional.

Echipa a depus eforturi importante pentru a obține rezultate peste așteptări în 2021 și doresc să le mulțumesc colegilor, pentru că au investit energie și creativitate pentru ca acest brand românesc să performeze în ciuda condiționărilor generate de factori externi: pandemie, creșteri ale prețurilor la energie, decizii politice”, a precizat Daniel Șologon, președinte – director general al Cemacon.

“Sunt încrezător că avem reziliența necesară pentru a ne menține pe același trend ascendent și în 2022, dar și că avem capacitatea de inovare necesară pentru a fi cu un pas înaintea vremurilor. Pentru acest an, am planificat investiții strategice într-o nouă fabrică, am demarat proiecte care vizează un proces de producție mai verde, cu impact scăzut asupra mediului, respect pentru oameni și comunitățile în care ne desfășurăm activitatea.

Modernizăm o serie de produse pentru a asigura eficiență energetică sporită și declanșăm reconfigurarea digitală a unor procese interne și externe. Avem o responsabilitate față de beneficiari, parteneri și piața pe care operăm, de aceea vom asigura expertiză de cel mai înalt nivel, vom produce eficient, calitativ și în acord cu așteptările celor care ne-au fost fideli în 2021”, spune oficialul Cemacon.

Unul dintre cele mai importante proiecte, finalizat în 2021, a fost punerea în funcțiune a centralei de cogenerare care asigură până la 64% din energia electrică pe care o consumă unitatea, proiect realizat cu cofinanțare europeană nerambursabilă, prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Valoarea proiectului a fost de 12,6 milioane de lei.

Cemacon este cel mai mare producător de blocuri ceramice cu capital românesc şi liderul pieței de blocuri ceramice din Transilvania. Compania este controlată de frații Adrian și Dragoș Pavăl, fondatorii rețelei de bricolaj Dedeman. Cemacon operează trei capacități de producție în județul Sălaj și a trecut în ultimii ani prin restructurarea creditelor neperformante, agreată cu banca finanţatoare, BCR. Societatea și-a mutat sediul administrativ în Cluj.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

AROBS: “Lichiditatea ne-ar poziționa în segmentul principal al bursei”

Articolul următor

Noua Kia EV6 a fost desemnată „Mașina Anului 2022 în Europa”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share