Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

AROBS: “Lichiditatea ne-ar poziționa în segmentul principal al bursei”

Fondatorul celei mari mari companii listate pe Piața AeRO, Voicu Oprean, consideră că furnizorul de soluții informatice se califică deja pentru segmentul principal al Bursei de Valori București (BVB).

AROBS a raportat afaceri de 169 de milioane de lei anul trecut, o apreciere cu 10% față de cel precedent, și un profit net de 43,6 milioane (+8%). „Rezultatele confirmă stabilitatea și potențialul de dezvoltare și în anii ce urmează. Creșterea cifrei de afaceri a fost susținută de atragerea de noi parteneri din Europa și din SUA, de creșterea solicitărilor pentru serviciile și produsele noastre.

2021 a fost un an intens pentru noi, în care am reușit să ducem la bun sfârșit proiectele în care am fost angrenați, precum pregătirea companiei pentru a deveni publică, încheierea cu succes a celui mai mare plasament privat din istoria AeRO, prin care am atras 72,4 milioane de lei și listarea la BVB, urmate de o nouă achiziție, Berg Software.

Suntem o companie de tehnologie cu expunere în mai multe domenii, un jucător semnificativ  internațional, având înglobate atât zona de servicii software, cât și cea de produse inovatoare. Activăm în zone tehnologice care permit dezvoltarea și creșterea accelerată în domenii diverse, automotive – mașini autonome, electrice și hibride, internetul lucrurilor, Fintech, automatizarea robotică a proceselor, digitalizare.

Presiunea pe piața muncii din România și-a spus cuvântul și chiar dacă am implementat prima etapă a programului de stimulare și retenție a angajaților în noiembrie 2021, efectele se vor vedea în 2022. În cele peste două luni de la listare, am observat un interes ridicat al investitorilor pentru acțiunile AROBS și avem o lichiditate care ne poziționează printre companiile de pe segmentul principal al BVB”, spune fondatorul AROBS.

Serviciile software au contribuit cu 72% la afacerile companiei, produsele, cu 26%, alte servicii, cu 2%. Rezultatele financiare preliminare sunt cele individuale. Rezultatele la nivel de grup vor fi prezentate la o dată ulterioară. Compania se așteaptă ca industria de dezvoltare software să continue trendul ascendent, observând o creștere a solicitărilor de servicii și produse software, management de flotă, optimizarea afacerilor și plăți digitale, pe fondul creșterii investițiilor în digitalizare realizate de companii și organizații.

Prin intermediul unei strategii asumate la momentul plasamentului privat din octombrie 2021, AROBS are în vedere achiziționarea de companii din IT, servicii software, soluții pentru management de flotă și optimizarea afacerii. AROBS este prezentă în șapte locații în România și 7 din străinătate. Principalii competitori din Cluj erau Endava, Cognizant, NTT Data, Betfair și Fortech.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Începe marea extindere a utilităților Clujului. 16 milioane euro pentru noua rețea de apă-canal

Articolul următor

Cemacon face istorie după restructurare: afaceri de 35 milioane euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share