Producătorul de plăci aglomerate pentru industria mobilei Aviva Baia Mare va apela la lucrători din țara vecină.
“În aceste vremuri dificile pentru toți cei din Ucraina, pe cei doresc să rămână în zona Sighetu Marmației și își doresc un loc de muncă îi invităm să ne contacteze. Aviva este lider local, suntem o companie mare și producem mobilier.
Avem și alți muncitori din Ucraina. Au deja vechime în companie și se simt bine la noi. Putem asigura și cazare sau să găsim împreună diverse soluții pentru voi în funcție de nevoi”, a transmis conducerea Aviva.
Afacerile fabricii de produce plăci aglomerate acoperite cu lemn masiv pentru industria mobilei, cu 1.919 salariați, s-au situat, în 2020 la 424 milioane lei. Societatea a avut o pierdere de 15 milioane lei. Asociații săi erau Boaz Nevo – Israel (50%), Nial Keane – 25%, Peter Keane – 25% (Marea Britanie).
Bistrițenii au fost mai prompți
Trei mari combinate din Bistrița-Năsăud au făcut deja oferte refugiaților. Producătorul de componente auto Leoni a încadrat 44 de femei refugiate, iar fabricile Rombat și Rebat le oferă locuri de muncă și cazare gratuită.
Refugiații pot munci aici după o declarație pe propria răspundere. Ei își asumă că îndeplinesc condițiile de pregătire profesională și experiență în activitate necesare ocupării postului respectiv și nu au antecedente penale.