Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

CML RO a dat startul Centurii Beclean. Se pregătesc DN 17 și DN 17D

Asocierea condusă de CML RO a pornit lucrările la varianta ocolitoare a orașului Beclean, care trebuie să fie gata până în decembrie 2023.
Varianta ocolitoare trebuie să fie gata în decurs de un an și jumătate | Foto; MTI

Asocierea condusă de CML RO a pornit lucrările la varianta ocolitoare a orașului Beclean, care trebuie să fie gata până în decembrie 2023. Drumurile naționale de conexiune DN 17 și DN 17D se vor realiza după restructurarea bugetară.

“Au început lucrările de construcție a celui mai așteptat obiectiv de infrastructură mare a orașului nostru: varianta ocolitoare a orașului Beclean. Este unul dintre cele mai benefice proiecte pentru comunitatea noastră, întrucât va asigura decongestionarea traficului din zona Becleanului și va crește calitatea vieții cetățenilor. Este primul astfel de proiect realizat de o administrație publică locală în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)”, a anunțat primarul Nicolae Moldovan.

Startul lucrărilor a fost supervizat de ministrul Sorin Grindeanu. “Este unul dintre obiectivele de interes regional care vor fi construite prin colaborarea dintre autoritățile centrale și cele locale. Protocolul a fost încheiat între CNAIR și Primăria Beclean în 2021. CNAIR a finalizat exproprierile și a emis rapid autorizația necesară demarării lucrărilor.

Primăria a plătit realizarea studiului de fezabilitate, s-a ocupat de contractarea proiectării, a execuției, a gestionat toate etapele specifice unui proiect de infrastructură rutieră. Reușim, astfel, împreună să construim această variantă ocolitoare. Dar să și dăm încredere autorităților locale că pot implementa proiecte de interes regional”.

Șoselele de conexiuni, din banii de rectificare bugetară

“Drumurile Naționale 17C și 17D trebuie vor trebui să intre repede în fazele de execuție, parcurgând, evident, foarte rapid, eventualele faze premergătoare astfel încât să se întâmple efectiv. Nu e un efort foarte mare, o să prindem sumele respective, astfel încât aceste investiții să fie făcute. Cei de aici au primit această sarcină să reactualizeze tot, astfel încât odată cu rectificarea de buget să aloc sumele necesare pentru realizarea celor două obiective”, a afirmat Grindeanu.

Lucrările la Centura Beclean vor fi realizate de consorțiul CML RO (lider), Dacia Faber, Îndemânarea Prodcom, Test Prima, DP Proiect. Șoseaua de 1,2 km cuprinde, pe 562 m, un pod peste râul Someș. Investiția se ridică la 76 de milioane de lei. Vor fi construite și două sensuri giratorii de conexiune cu DN 17 și DN 17D. Lucrările trebuie să fie gata până în 31 decembrie 2023.

Consiliul Județean a făcut 30 de ani

Doi miniștri din Guvernul României au participat la evenimentele prilejuite de aniversarea a 30 de ani de la reînființarea Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud. Vasile Dâncu – ministrul apărării naționale și Sorin Grindeanu – ministrul transporturilor au fost prezenți. Președintele CJ, Emil Radu Moldovan, a prezentat, cu acest prilej, principalele investiții ale instituției din ultimii 10 ani. Acestea sunt instalarea de utilități (240 milioane euro), modernizarea sistemului sanitar (45 milioane), asfaltări de drumuri – 596 km. Printre proiectele majore se numără Centrul Cultural Dacia, Casa Argintarului, Complexul Unirea, Castelul Teleki Posmuș.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Gala The Voices of Business Awards a ajuns la Bistrița: 50 de companii de top premiate de revista Transilvania Business

Articolul următor
Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu și Oradea se numără printre orașele în care va poposi World Press Photo (WPP).

World Press Photo ajunge în marile orașe ale Transilvaniei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share