Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

UMF Cluj își va prezenta brevetele de invenție la Technology Transfer Days

Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) Cluj a decis să organizeze prima ediție a evenimentului Technology Transfer Days (TTD)
MedFuture și Genomic Center sunt principalele centre de cercetare ale universității clujene | Foto: UMFIH

Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) Cluj a decis să organizeze prima ediție a evenimentului Technology Transfer Days (TTD).

Evenimentul din cadrul proiectului „Creșterea performanțelor cercetării științifice, susținerea excelenței în cercetare și a inovării în medicină” va avea la Facultatea de Medicină. Pe parcursul a două zile vor fi prezentate rezultate ale cercetării desfășurate la UMFIH sub formă de brevete sau cereri de brevet de invenție, serviciile oferite de centrele de cercetare care funcționează în instituție.

Acestea sunt Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată (MedFuture) și Centrul de Cercetări pentru Genomică Funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională (Genomic Center). Ele vor putea fi vizitate de cei interesați.

„Vor fi organizate standuri expoziționale pentru a facilita întâlniri și sesiuni de matchmaking între profesioniști și cercetători, cu scopul de a încuraja crearea de noi colaborări între mediul privat și cel universitar, în domeniul medical. Colegii noștri au în derulare foarte multe proiecte de cercetare, ne bucurăm că vom putea face cunoscute rezultatele muncii lor”, a transmis Mihaela Băciuț, prorector al UMFIH.

Participanții la la TTD, din perioada 3-4 mai, vor avea oportunitatea de a vizita standurile la care vor fi expuse informații despre invențiile cercetătorilor clujeni, de a participa la prezentări și la sesiunile de întrebări și răspunsuri.

Rădăcină dentară artificială, dinții ce reproduc mobilitatea celor naturali

Printre brevetele și cererile de brevet de invenție expuse se numără procedee, echipamente și produse medicale. Acestea sunt rădăcina dentară artificială, implantul dentar ce reproduce mobilitatea fiziologică a dinților naturali. Alte brevete se referă la un instrument laparoscopic pentru localizarea precisă a unei tumori colorectale, un sistem de nanoparticule bazate pe ADN plasmidial recombinat pentru profilaxia infecției cu coronavirus.

TTD se adresează comunității academice a UMFIH (cadre didactice, cercetători, doctoranzi, studenți) și membrilor celorlalte universități clujene, companiilor private și tuturor celor interesați de domeniul cercetării și inovării în medicină și farmacie.

”Evenimentul face parte dintr-un proiect amplu de dezvoltare instituțională, de finanțare a excelenței în cercetare, dezvoltare și inovare demarat la începutul acestui an. Obiectivul îl constituie menținerea statutului de pol de excelență național în medicina personalizată și translațională, dezvoltarea și consolidarea poziției universității noastre în Europa de Est”, a adăugat Anca Buzoianu, rectorul UMFIH.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Claudia Breban, administratorul public al Maramureșului a participat la o întâlnire interregională la Manchester în cadrul proiectului Reduces.

Maramureșul folosește experiența britanică în economia sa circulară

Articolul următor
Consorțiul condus de compania Neon Lighting a primit amplasamentul pentru etapa a doua a lucrărilor de modernizare de iluminat public.

Neon Lighting modernizează iluminatul public pe 76 de străzi din Zalău

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share