Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Rectorii NeurotechEU au semnat declarația comună în Salina Turda

Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj a fost desemnată în funcția de Chairman of Board of Rectors a NeurotechEU.
Han van Krieken a militat pentru crearea de planuri pe termen lung pentru studenți, cercetători și profesori | Foto: UMF

Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj, a fost desemnată în funcția de Chairman of Board of Rectors a NeurotechEU.

UMF Cluj a organizat reuniunea rectorilor universităților fondatoare ale consorțiului The European University of Brain and Technology (NeurotechEU). Au participat rectorii și președinții unora dintre cele mai importante universități, din 10 țări europene, alături de echipe de prorectori, manageri de proiect, studenți.

Cele opt partenere sunt Universitățile Oxford (Marea Britanie), Karolinska Institutet (Suedia), Radboud (Olanda), Bonn (Germania), Miguel Hernandez (Spania), Bogazici (Turcia), Debrecen (Ungaria) și Iuliu Hațieganu Cluj. La reuniune au participat și reprezentanții Universităților Georgia Tech-Lorraine (Franța) și Reykjavik (Islanda), interesate să se alăture consorțiului.

„Un aspect foarte important al acestui consorțiu este faptul că vom beneficia de experiența fiecăruia dintre noi și vom completa activitățile pe care le are fiecare universitate, atât în ceea ce privește educația, cât și cercetarea. Împreună vom crea noi programe educaționale”, a declarat Robert Harris, vicepreședinte academic al învățământului doctoral din cadrul Karolinska Institutet din Suedia.

Clujul va conduce Board of Rectors

Programul a cuprins întruniri și dezbateri, atât la nivel de management, cu privire la țelurile comune ale universităților partenere, cât și de ordin tehnic, despre proiectele în desfășurare. Unul dintre ele este Neurotech RI (dedicat sprijinirii studenților și doctoranzilor implicați în cercetarea și inovarea în domeniul neuroștiințelor). Au avut loc și o serie de evenimente pentru studenți.

Ultima zi a fost dedicată adoptării și semnării declarației comune a rectorilor universităților fondatoare, eveniment organizat la Salina Turda.„La Cluj există un potențial extraordinar, un mediu academic, tehnologic și științific dinamic, unde discipline și domenii diferite colaborează pe proiecte comune. Nu doar că este o școală medicală excepțională, ci și o dezvoltare extraordinară în domeniul tehnologiei, condusă și susținută de tineri entuziaști”, a transmis Paul Verschure, Project Coordinator al NeurotechEU.

NeurotechEU este coordonat de Han van Krieken, rector magnificus al Universității Radboud din Olanda. Anca Buzoianu a preluat de la Michael Hoch, rectorul Universității din Bonn, funcția de Chairman of Board of Rectors, pentru următoarele șase luni. Următoarea reuniune a rectorilor din cadrul NeurotechEU va avea loc la Alicante, Spania și va fi găzduită de Universitatea Miguel Hernandez.

Sprijin de la comisarul european pentru inovare

„Întâlnirea de la Cluj a venit la momentul oportun. Trecem de la prima fază a proiectului, cea de acomodare și de adoptare a viziunii comune, la cea de-a doua, în care trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut și să creăm planuri pe termen lung pentru studenții, cercetătorii și profesorii noștri”, a declarat Han van Krieken, Rector Magnificus al Universității Radboud din Nijmegen, Olanda.

„În calitate de membru al acestei alianțe universitare de prestigiu, UMF Cluj beneficiază de oportunități deosebite, ce vor veni în sprijinul studenților noștri, cadrelor didactice și cercetătorilor. Vom demara colaborări la nivel științific și educațional și în afara consorțiului, pe alte discipline, cu universitățile cu programe de studiu în domeniul sănătății, precum Karolinska Institutet din Suedia”, a spus rectorul UMF Cluj.

Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, și-a manifestat interesul și și-a oferit întregul sprijin pentru dezvoltarea proiectelor din cadrul NeurotechEU și al celorlalte alianțe universitare europene. „Cooperarea dintre universități în cadrul alianțelor europene este esențială pentru a construi un spațiu european de educație inovator, specializat și orientat spre talente.”

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Infografic_concurs international de arhitectura organizat de IULIUS

Birouri de arhitectură de renume mondial proiectează pentru prima dată într-un concurs de specialitate din România

Articolul următor
Ei elaborează și prezintă idei şi creaţii proprii, noi și originale, în domeniile tehnico-ştiinţific și artistic.

Tenaris, Hanna și Simex au finanțat Festivalul Ideilor Creative

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share