Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Oradea Transport Local SA își face autobază nouă acoperită cu fotovoltaice

Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru construirea noii autobaze și pentru modernizarea flotei de autobuze.

Consilierii locali au aprobat joi, 26 mai 2022, indicatorii tehnico-economici pentru construirea noii autobaze, care se va întinde pe o suprafață de 33.119 mp, în Parcul Industrial Eurobusiness II, pe str. Anghel Saligny, din Oradea.

„Dorim ca autobaza OTL să fie mutată în zona Parcului Industrial II, peste centura Oradea. Colegii de la Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională au contractat acest studiu, iar cei care au câștigat au realizat studiul de fezabilitate. Pe toate clădirile autobazei vor fi amplasate panouri fotovoltaice pentru a se asigura o mare parte din consumul propriu de curent electric. Investiția va fi finanțată prin Programul Operațional Regional (POR). Am pregătit studiile de fezabilitate, așteptăm publicarea ghidurilor de finanțare, să putem depune proiectele. Zona de pe strada Atelierelor se pretează la o dezvoltare imobiliară ulterioară, iar după ce vom reuși să finalizăm proiectul, locația va fi scoasă la licitație”, a declarat primarul Florin Birta.

Construcții

Autobaza nouă va cuprinde următoarele construcții având o suprafață totală desfășurată de 8,766.80 mp:

  1. clădire administrativă (regim de înălțime P + 1E);
  2. clădire de reparații autobuze (regim de înălțime P + 1Ep);
  3. copertină 1 (regim de înălțime P);
  4. copertină 2 (regim de înălțime P);
  5. stație de alimentare (regim de înălțime P);
  6. cabină portar (regim de înălțime P).

În incinta halei sunt proiectate 7 linii de autobuze care au funcțiuni și sunt echipate după cum urmează:

– linia 1– Linie de revizie tehnică și schimb ulei (RT1+SU).

– linia 2 – Linie de revizie tehnică (RT2)

– linia 3 – Linie pentru reparații curente + verificare rapidă (RC1+VR)

– linia 4 – Linie pentru reparații curente (RC2) care beneficiază de elevatoare.

– linia 5 – Linie pentru reparații curente autobuze electrice

– inia 6 – Linie pentru inspecție tehnică periodică

– linia 7 – Linie pentru spălătorie autobuze.

Valoarea totală a investiției este de 69.295.440,00 lei, fără TVA.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

BERD are birou în Transilvania. “Să fim aproape de firme, nu la Londra sau la București”

Articolul următor
Zeci de produse inovative și gustoase sunt prezentate la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din Universitatea de Științe Agricole (USAMV).

Festivalul Alimentului de la Cluj: bere cu fistic, ravioli molecular, biotrufe, înghețată cu probiotice

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Ne dorim să fim punctul de contact pentru toți cei care vor să facă transformarea digitală – care este un drum lung și dificil, dar și să găsim cele mai bune servicii pentru a facilita acest proces”, a rezumat coordonatorul The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT), Bianca Muntean, manager al Transilvania IT Cluster (TITC).
Citeste mai mult

“Bursa digitală” a Clujului

Mai multe entități și furnizori IT&C și-au pus în gând să ridice nivelul de digitalizare a IMM-urilor din…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share