Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Terapia va prelua gama Uractiv de la Fiterman

Producătorul clujean de medicamente Terapia, din grupul Sun Pharma, a achiziţionat gama Uractiv din portofoliul Fiterman Pharma Iaşi.
Fabrica din Cluj a fost vizitată recent de premierul Nicolae Ciucă

Producătorul clujean de medicamente Terapia, din grupul Sun Pharma, a achiziţionat gama Uractiv din portofoliul Fiterman Pharma Iaşi.

Portofoliul achiziţionat cuprinde 12 produse şi generează anual venituri de 8,7 milioane de dolari. Uractiv este o gamă de suplimente alimentare destinate copiilor şi adulţilor, incluzând minerale, vitamine, cosmetice şi dispozitive medicale folosite pentru sănătatea tractului urinar.

„Suntem bucuroşi să adăugăm Uractiv în portofoliul nostru din România. Această achiziţie este în linie cu strategia noastră de a ne extinde coşul de produse eliberate fără prescripţie din România şi din ţările vecine”, a spus Aalok Shanghvi, reprezentant al Sun Pharma.

Achiziţia este supusă aprobărilor necesare, iar aspectele financiare ale tranzacţiei sunt confidenţiale, conform Sun Pharma. PwC România şi D&B David şi Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România, au asistat Fiterman Pharma în această tranzacţie.

Vor să devină produs de referință la nivel global

”Uractiv este un produs 100% românesc, foarte apreciat de comunitatea medicală şi de farmacişti. Va beneficia de susţinerea Sun Pharma pentru a deveni un produs de referinţă la nivel global”, spune George Ureche, director al PwC România. Fiterman Pharma este un producător de medicamente controlat de familia Fiterman din Iaşi. Terapia este cel mai mare producător de pe piaţa locală, fiind în portofoliul grupului Sun Pharma.

S-au plâns de prețurile la utilități și la materii prime

Premierul Nicolae Ciucă a vizitat fabrica din Cluj săptămâna trecută, alături de alte două mari unități de producție din județ. Gazdele sale au fost managerii Dragoș Damian (Terapia), Mircea Turdean (Farmec) și Mihai Boldijar (Bosch). Dezbaterile au vizat modalități concrete de sprijinire a investitorilor autohtoni în vederea menținerii si creării de noi locuri de muncă bine plătite și atractive.

Ciucă a discutat cu managementul Terapia despre rezultatele concretizate în produse accesibile pentru piața internă și medicamente noi intrate pe piață. Conducerea Terapia a prezentat planurile sale de investiții, care vor continua, deși provocările cu care se confruntă sunt acutizate de crizele apărute postpandemie, de lipsa forței de muncă bine calificate, creșterea prețurilor la materii prime și la utilități.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Proiectul tehnic pentru secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) a trecut de Compania Națională de Infrastructură (CNAIR).

Autostrada Zimbor – Poarta Sălajului, construită cu 162 de milioane de euro

Articolul următor

ACI DIAGNOSTIC CENTER S.R.L. anunță lansarea proiectului cu nr. RUE 14260

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share