Fabricantul clujean de profil Cosmetic Plant va investi în automatizarea capacității de producție și are în plan o nouă unitate.
Cosmetic Plant vrea să investească, în acest an, 200.000 de euro în automatizare, conform Profit. Planurile sale includ pe viitor și investiții într-o nouă fabrică, dar și extinderea în afara granițelor țării.
“Vom continua procesul de digitalizare, inițiat prin implementarea unui nou program de contabilitate, având ca scop automatizarea mai multor pași. În 2019, am concesionat teren într-un parc industrial. La nivel de resurse umane, vom dezvolta echipa de vânzări.
Afacere de familie continuată de fiică
Vom continua să investim în cercetare și inovație și să lansăm noi produse pe piață În planurile noastre de viitor se numără și investiția pentru o nouă fabrică, urmând ca ea să fie realizată la momentul oportun”, a spus directorul general, Susana Laszlo. Compania vizează și extinderea în afara granițelor țării (demers amânat din cauza pandemiei), prin parteneriate strategice.
Cosmetic Plant a fost înființată de către farmacista Ileana Mester, iar acum este condusă de fiica ei, Susana Laszlo. Compania are un portofoliul format din 140 de produse. Acestea sunt comercializate în rețelele Auchan, Carrefour, Cora, Kaufland, Drogerie Markt, Plafar, lanțuri de farmacii și magazine naturiste din țară.