Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Patru hub-uri digitale din Transilvania și Banat, selectate pentru finanțare europeană

Transilvania Digital Innovation Hub (TDIH), DIH4Society și Digivest au fost selectate pentru finanțare în rețeaua E-DIH.

Transilvania Digital Innovation Hub (TDIH), DIH4Society, Centrul de Inovare Digitală Futures of Innovation and Technology (FIT EDIH) și Digivest au fost selectate pentru finanțare în rețeaua E-DIH.

“Ne propunem să generăm impact și să schimbăm status quo-ul transformării digitale în România”, a declarat Bianca Muntean (foto dreapta), managerul TDIH. Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunțat rezultatele evaluării la nivel european a centrelor de inovare digitală din țara noastră.

Procesul de creare a unei rețele europene de centre de inovare de digitală, obiectiv stabilit  în cadrul Programului Europa Digitală (PED), a avansat prin finalizarea evaluării aplicațiilor depuse în urma lăsării primului apel. Comisia Europeană a comunicat administrațiilor naționale rezultatele evaluării realizate la nivel european.

Aceasta a prezentat lista candidaților care urmează să primească finanțare din fondurile alocate prin PED. Centrele selectate să reprezinte România în rețeaua europeană sunt TDIH, DIH4Society (Regiunea Nord-Vest), Digivest (Regiunea Vest), FIT EDIH (Regiunea Centru), WeH (Regiunea Sud-Muntenia), CiTyInnoHub (Regiunea Sud-Est) și eDIH-DIZ (Regiunea Nord-Est).

Trei candidați, sub pragul necesar

“Din numărul total de aplicații, doar 3 candidați (RoCyberSecHub – nivel național, Ro TechNation EDIH – Regiunea București – Ilfov, EDIH4OL – Regiunea Sud-Vest Oltenia) au fost evaluați sub pragul necesar pentru a deveni membri ai rețelei EDIH. Vor avea o nouă oportunitate pentru a obține finanțarea europeană cu ocazia lansării unui nou apel. Orice actualizare a listei de DIH-uri selectate pentru a face parte din rețeaua europeană va fi comunicată pe site-ul nostru”, a menționat conducerea ADR.

Reprezentanții Centrelor de Inovare Digitală din România (DIH) și autoritățile regionale și naționale au pus bazele unei comunități unite pentru digitalizarea companiilor și administrației publice din țară. România este printre primele state care face pași importanți pentru selectarea acestor DIH ce vor juca un rol important  în programul Europa Digitală, care urmează să fie implementat în perioada 2021-2027.

Structuri noi pentru Europa de Est

Deși DIH sunt structuri noi pentru Europa de Est, CE și guvernele statelor membre se bazează pe ele pentru a contribui la transformarea digitală a administrației publice și a întreprinderilor mici și mijlocii non-IT. Dat fiind faptul că România se situa pe un loc codaș în UE în cadrul indicelui economiei și societății digitale pentru 2020, aceste DIH vor fi importante pentru dezvoltarea digitală a țării.

TDIH coordonează spațiul dedicat acestor centre din România, creat de DIHNET.EU. Acest spațiu încurajează colaborarea dintre hub-uri cu scopul de a facilita accesul IMM-urilor și administrațiilor locale la tehnologiile digitale. Inițiativa TDIH este coordonată de Transilvania IT Cluster Cluj, alături de Clusterele Mobilier Transilvan, AgroTransilvania, Industrii Creative din Transilvania și Energie Transilvania.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Confesiunile lui Mouratoglou, la Cluj. “Mi-am redescoperit entuziasmul”

Articolul următor
Cartea autobiografică a lui Adrian Mutu, “Revenirea din infern”, va fi lansată sâmbătă, 11 iunie, de la 17:00, în cadrul Sports Festival.

Mutu își lansează autobiografia la Sports Festival

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share