Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Strategia de dezvoltare a Microregiunii Ţara Făgăraşului 2030, lansată la nivel național

După adoptarea, în luna mai, a Strategiei de dezvoltare durabilă a Microregiunii Ţara Făgăraşului 2030, documentul a fost lansat oficial la nivel național, marți, 28 iunie. Strategia prevede îmbunătăţirea accesibilităţii, echiparea teritoriului, consolidarea infrastructurii economice și sociale și dezvoltarea durabilă a zonei, cu o alocare financiară de peste 31 milioane de euro, însă cu proiecte ce așteaptă să fie realizate, în valoare totală de peste 600 de milioane de euro.

Țara Făgărașului este una dintre cele cinci microregiuni incluse de MIPE în Acordul de Parteneriat 2021 – 2027 pentru care este prevăzută utilizarea mecanismului Investițiilor Teritoriale Integrate (ITI). Țara Făgărașului reunește 31 de unități administrativ teritoriale din județele Sibiu și Brașov, cu 46.000 de locuitori și peste 70% din suprafață arie protejată.

La lansarea strategiei au participat președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, Roxana Mînzatu, secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată și monitorizarea programelor finanțate din fonduri publice și europene, Marcel Ioan Boloș, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Teodora Preoteasa, director general MIPE și primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.

„Alocarea financiară prevăzută pentru investițiile în ITI Țara Făgărașului totalizează aproximativ 31,5 milioane de euro, bani pe care îi va putea folosi pentru valorificarea potențialului turistic, cultural și natural al zonei. Vreau să felicit reprezentanții autorităților locale – primarii localităților incluse în această microregiune și președinții Consiliilor Județene Sibiu și Brașov, doamna Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu și domnul Adrian Ioan Veştea – pentru ambiția de a defini o strategie clară de dezvoltare a microregiunii, cu finanțare europeană, și să îi asigur de întreg sprijinul MIPE”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

„Am prezentat în Parlamentul României planul de atragere de fonduri europene destinate investițiilor în sectorul public și mediul privat, pentru ca instituțiile statului și forțele politice să susțină dezvoltarea regiunii noastre. În continuare, așteptăm semnarea contractului pentru a avea cadrul legal de organizare a activităților și, de asemenea, lansarea programelor de finanțare la nivel național, pe care le vom accesa pentru fiecare localitate din microregiune”, a adăugat primarul Sucaciu.

Investițiile Teritoriale Integrate (ITI) reprezintă un instrument financiar introdus de către European Commission în perioada de programare 2014 – 2020 pentru a stimula dezvoltarea integrată și pentru reducerea decalajelor de dezvoltare identificate între teritorii și media națională.

În Acordul de Parteneriat 2021 – 2027 este prevăzută utilizarea investițiilor teritoriale integrate pentru microregiunile Delta Dunării, Valea Jiului, Moții, Țara de Piatră și Țara Făgărașului.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
130.000 de participanți au fost consemnați la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), majoritatea plătitori de bilete, un record în istoria acestuia.

Record de plătitori de bilete la TIFF: 102.000. Festivalul continuă în Ardeal

Articolul următor
O echipă clujeană de la Liceul Petru Maior Gherla (LPMG) s-a calificat în finala concursului de robotică Maryland Tech Invitational FTC Event, din SUA.

Echipa ABSO-Tech a ajuns în finala competiției de robotică Maryland

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share