Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Poftiţi la Calul Bălan! Noul restaurant deschis de grupul Sergiana la Neptun

La Neptun, Calul Bălan a devenit deja subiectul verii. Inaugurarea, a fost o avanpremieră spectaculoasă, iar apoi restaurantul și-a deschis porţile pentru oaspeţii curioşi să vadă noul restaurant.

După obiceiul inaugurărilor semnate de Sergiana, prima seară a fost a prietenilor, şi tot ca de obicei aceasta a fost o petrecere de poveste. Bunătăţuri pe mese, o bogăţie de vinuri bune şi alte băuturi alese, veselie, revederi emoţionante şi multe, foarte multe cuvinte de laudă şi felicitări pentru modul în care Sergiana a readus la viaţă acest restaurant. Junii Sibiului şi inegalabilul Nicolae Furdui Iancu, alături de taraful său, au cântat şi au încântat oaspeţii, iar momentele pe care le-au oferit sunt demne de scene ale unor săli de spectacole consacrate. A fost o petrecere cu prietenii, într-o seară de neuitat şi într-un loc de poveste.

Însă ce remarcă foarte repede majoritatea celor care îi trec pragul este faptul că restaurantul Calul Bălan îşi întâmpină oaspeţii într-un mod spectaculos, dar totodată extrem de prietenos. După prima clipă de uimire, trăieşti sentimentul că revii într-un loc în care întotdeauna te-ai simţit bine şi pe care l-ai părăsit de puţin timp. Filonul tradiţional este evident, însă punerea în scenă e un balans perfect echilibrat între curăţenia şi frumuseţea rusticului românesc, pe de o parte, şi actualitatea modernistă.

După momentul special al intrării în restaurant, magia continuă cu fiecare pagină de meniu, pentru că aici veţi găseşti numai şi numai Bunătăţuri. Cele mai multe sunt mâncăruri româneşti, dintre care se evidenţiază accentele ardeleneşti, dar alături de acestea stau cu mândrie reţete moldoveneşti, ori olteneşti, ba chiar şi dobrogene. Pescăria nu lipseşte, iar printre startere veţi descoperi câteva surprize delicioase, cu rezonanţe actuale. Aveţi de unde alege, iar preferinţele oaspeţilor din prima săptămână sunt cea mai bună dovadă. Aşadar, dincolo de mititei, pomana porcului şi ciorba de burtă, opţiunile s-au împărţit între ciorba de cocoş şi borşul de peşte, obrăjorii de vită cu sos de ciuperci, coaste la grătar, sarmale, biban de mare pe plită, balmoş şi bulzul ciobănesc. Făcând suma, bucătăria românească e în fruntea topului preferinţelor.

Suntem siguri că aţi ghicit, povestea primei săptămâni a noului restaurant Calul Bălan, este o invitaţie la Neptun, pe Strada Trandafirilor, la Numărul 2. Dar astăzi orice invitaţie este incompletă fără coordonatele GPS: 43.86067 , 28.60072. Dar nici asta nu ajunge, şi e bine să salvaţi numărul 0747857579. E telefonul pentru rezervări.

P.S. De la 1 Iulie, la Neptun, semnificaţia abrevierii GPS este Gust – Perfect – Sergiana.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Oradea devine capitala inovației în domeniul fintech

Articolul următor

Creatorii primului chatbot universitar din România: „Să grăbim digitalizarea instituțiilor”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share