Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Acoperișul fabricii RAAL, acoperit de fotovoltaice de 4 milioane de euro

Combinatul din Prundu Bârgăului va fi acoperit de panouri solare | Foto: RAAL

Compania de sisteme de răcire RAAL va investi în un sistem de panouri fotovoltaice care vor împânzi acoperișul fabricii din Prundu Bârgăului.

RAAL se pregătește să investească 4 milioane de euro în astfel de panouri, conform Bistrițeanul. Acestea vor fi montate pe acoperișul fabricii din Prundu Bârgăului și pe un teren deținut în apropiere de producător. Vor fi amplasate 11.000 de panouri. Lucrările de montaj au loc în perioada august – noiembrie. Printre companiile locale ce apelează la astfel de surse de energie se mai numără Comelf și TeraPlast.

„Promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie reprezintă un imperativ al perioadei actuale motivat de protecția mediului, creșterea independenței energetice față de importuri prin diversificarea surselor de aprovizionare cu energie, motive de ordin economic și de coeziune socială”, arată RAAL, în memoriul depus la Agenția pentru Protecția Mediului.

Credit de 5 milioane de euro de la CEC Bank

CEC Bank a acordat RAAL Bistrița o finanțare de 5 milioane de euro pentru susținerea activității curente. Garanția pentru împrumut este emisă de EximBank, în cadrul schemei de ajutor de stat COVID 19, care acoperă 90% din credit. ”Este un domeniu cu un mare potențial în contextul actual al relocării activităților industriale cât mai aproape de utilizatorii finali și al preocupărilor la nivel global pentru reducerea amprentei de carbon”, a declarat Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank.

RAAL produce schimbătoare de căldură folosite în instalații industriale și în industria auto – domeniu cu potențial de creștere în contextul în care tehnologia schimbătoarelor de căldură poate fi utilizată și pentru creșterea eficienței energetice și reducerea consumului și a cheltuielilor de energie.

Compania a fost privatizată în 1995. Grupul are 2.300 de angajați, afaceri anuale de 325 de milioane de lei și două unități de producție în România. RAAL are propria echipă de cercetare și dezvoltare, majoritatea producției fiind destinată exportului. Printre clienții grupului se numără John Deere, Class sau Samsung.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Restaurantul Marty Society din Cluj-Napoca, primul din acest lanț, va fi dezafectat, pe terenul de pe str. Victor Babeș urmând să apară un bloc de locuințe.

Primul restaurant Marty își închide porțile după 23 de ani

Articolul următor
Sistemul de parcare a fost concretizat de către compania Kadra, specializată în astfel de lucrări.

Kadra a securizat parcarea subterană de la Radisson Blu Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share